„Pompierii voluntari”
“Spre lauda şi onoarea pompierilor voluntari ai oraşului Sucevei, precum şi a zelosului lor instructor Dl. I. Mader, trebue să mărturisim că dibăcia şi curajul cu care s’au executat exerciţiile au satisfăcut pe deplin mulţimea publicului şi a representanţilor pompierilor voluntari din Bosanci, Iţcanii noi şi vechi şi Iosef-falva. După încheierea şedinţei condusă de preşedintele ei, primarul oraşului dl. Des Loges, s’a pus în mişcare conductul cu torţe sub conducerea comandantului, d-lui Fanta”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul II, nr. 102, Cernăuţi, Decemvrie 1892.
„Noi spaţii comerciale”
„Asemenea multor oraşe ale patriei, Suceava era pînă acum cîţiva ani un simplu centru administrativ cu case vechi, înnegrite de vreme şi cu străzi înguste, prăfuite. La blocul turn sucevenii vor avea o surpriză: la parter o braserie, iar la mezanin o cofetărie. În partea opusă, în faţa blocului turn, se va deschide un restaurant cu o pergolă. La subsolul restaurantului se va da în folosinţă crama Sucevei...mai departe va fi instalată o unitate CEC, apoi Farmacia nr. 1, un magazin de galanterie, biroul de voiaj CFR şi în sfîrşit agenţia ONT Carpaţi”.
„Zori Noi”, Anul XVIII, nr. 4974, Suceava, Decembrie 1963.