„Parte germăneşte, parte româneşte...”
„După cum aflăm de la un participant sosit în Cernăuţi, contele Goess să fi ţinut cu ocasiunea sfinţirei noului edificiu gimnasial din Suceavă, un discurs de un conţinut neaşteptat. Discursul a fost rostit parte germăneşte, parte româneşte, în discursul lui contele Goess să fi apostrofat studenţimea acestui gimnasiu că ea să nu deie auz smonitorilor ce ar voi să o seducă ca să nu înveţe limba germană”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul V, nr. 89, Cernăuţi, Noemvrie 1895.
„Spectatori la filme artistice”
„Cinematografia, ca una din cele mai îndrăgite manifestări culturale, cuprinde an de an mase tot mai largi de spectatori.Astfel, în ziua de 6 noiembrie a.c. lucrătorii Întreprinderii Regionale Cinematografice Suceava au putut raporta îndeplinirea planului de bilete spectatori pe anul în curs. Pînă în prezent, filmele rulate pe ecranele cinematografelor din regiune ca şi cele proiectate de caravana cinematografică a întreprinderii au fost vizionate de aprox. 3.600.000 spectatori, din care peste 1.000.000 din rîndul ţăranilor muncitori. Numărul de spectatori care au vizionat diferite filme artistice şi documentare în acest an este cu 600.000 mai mare decît cel din perioada corespunzătoare anului trecut”.
„Zori Noi”, Anul XIII, nr. 3403, Suceava, Noiembrie 1958.