„Ţiganii din Bucovina”
„La alipirea Bucovinei la Imperiul Austriei trăiau aici, după numărătoarea lui Spleny făcută la anul 1776, 534 Ţigani cu şederi statornice şi 242 nomadi, mai târdiu însă se urcă numărul lor la 5.000 de suflete; pentru aceşti Ţigani puse guvernul austriac un voevod în persoana unui anumit Ivanovici, obligându-l ca să se intereseze de înbunătăţirea stării lor morale şi materiale, aceasta însă aduse un folos minimal, din care causă postul unui voevod ţigănesc, după moartea lui Ivanovici, nu se mai ocupă”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul II, nr. 47, Cernăuţi, Iunie 1892.
„Popas la cabanele turistice”
„Cabana dispune de un restaurant modern utilat cu mobilier nou şi este bine aprovizionată cu tot ceea ce este necesar drumeţilor a căror sete şi poftă de mîncare este stimulată de lungimea drumului şi de aerul tare al munţilor.Cei ce doresc să petreacă o noapte pe Mestecăniş pot să se odihnească aici, cabana putînd caza 12 drumeţi. Camerele elegante, care au primit încă din anul trecut mobilier nou - studiouri pentru una sau două persoane, mese, scaune - oferă tot confortul pentru turişti. Recent, aici au fost făcute cîteva amenajări care sporesc gradul de confort şi ospitalitate al cabanei”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5139, Suceava, Iunie 1964.