„Năvala străinilor”
„Dacă s’ar observa cu stricteţă că să nu ocupe nici un funcţionar un post public, care nu scie limba ţării, năvala străinilor din toate părţile ar înceta şi poporul nostru ar mai scăpa de suferinţele ce le-au indurate până acuma de la străini. Regula aceasta însă să mai calcă din când în când din diferite cause şi străinii încă tot se mai strecoară în ţară. Prin aceasta funcţionarii noştri sunt opriţi mai cu seamă de la posturile mai înalte. Abateri au esistat şi vor esista. De aceea nu ne mirăm că mai toate posturile principale de pe la oficiile din ţară sunt ocupate numai de străini. Ne supărăm însă că oamenii noştri sunt înapoiaţi şi la posturi inferioare, măcar că pentru aceasta se cere ca competentul să scie limba română”.
„Revista politică”, Anul II, nr. 3, Suceava, Iuniu 1887.
„Combinatul forestier din Fălticeni”
„În hala de gatere, în depozitul de buşteni sau în secţia de butoaie de la Combinatul forestier din Fălticeni, gateriştii, circulariştii şi pendulariştii se străduiesc, ca prin respectarea normelor tehnice, să asigure o creştere a randamentului la cherestea şi a procentului de cherestea de calitate superioară. Rezultatele în întrecerea socialistă dovedesc capacitatea colectivului de a pune în valoare noi rezerve. Prin creşterea randamentului până la 67,3 la sută s-au economisit în luna mai 123 m.c. buşteni”.
„Zori Noi”, Anul XIV, nr. 3885, Suceava, Iunie 1960.