„Să dea la pământ îngrădirea cimitirului creştinesc...”
„Într-al 20 Mai a.c. a aflat de bine primarul din Suceava ca să dea la pământ îngrădirea cimitirului creştinesc, cu scop de a săpa un drum dela oraş până la tir (n. r. platoul de tir), drept prin cimitir. Ajungând lucrătorii până la mormintele creştineşti, poporul s’a revoltat şi căpitanul districtual a înterdis continuarea săpării. Gardul a rămas însă culcat până în diua de adi, astfeliu că întrarea în cimitir este liberă pentru toate dobitoacele din oraş. De această stare a lucrurilor se scandalisează întregul popor creştinesc”. „Gazeta Bucovinei”, Anul I, nr. 15, Cernăuţi, Iunie 1891.
„Făuritorii drumului de fier” (I)
„Traseul căii ferate trece prin porţiuni de teren accidentat, văi adînci, mlaştini şi toate au impus executarea unui volum uriaş de lucrări. Pînă în prezent s-au executat 1.250.000 mc terasamente. La acestea s-a lucrat mecanizat în procent de peste 70 la sută. La săpături s-au folosit screpere, excavatoare şi s-a experimentat cu succes un nou greder, utilaj de mare productivitate. De asemenea au fost folosite buldozere, autogredere, cilindri compresori iar transportul s-a executat cu autovehicule. Pe întregul traseu s-au construit peste 60 de poduri şi podeţe, pasaje superioare şi 5 viaducte mari. Toate acestea au infrastructura din beton, iar suprastructura din beton armat sau din metal. Mult le-a dat de furcă constructorilor executarea fundaţiilor la viaducte”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5124, Suceava, Iunie 1964.