„Lucruri îngrozitoare despre mizeria ce a cuprins populaţiunea”
„Sosesc la Suceava necontenit deputaţiuni din toate districtele româneşti şi caută porumb. Auzim lucruri îngrozitoare despre lipsa şi mizeria ce a cuprins populaţiunea noastră dela sate, dela un capăt la altul al ţării. Făina de porumb se plăteşte pe alocurea cu 50 de bani kilogramul şi, în cele mai multe locuri, nici nu se poate căpăta. În urma apelului lansat în aceeaşi vreme din partea Centrului şi a Guvernului, oamenii au scos ultimul ban din buzunar pentru a-şi asigura bucata de mămăligă. Stau în toate părţile oamenii cu banii colectaţi şi porumbul făgăduit cu atâta siguranţă nu mai vine. Suntem adânc neliniştiţi auzind că în timp de 7 săptămâni au intrat în ţară abia 21 de vagoane porumb pentru o populaţiune de peste 250.000 de oameni. Ce este cu cele 800 de vagoane asigurate la Centrala băncilor săteşti din România?”.
„Viaţa Nouă”, Anul III, nr. 153, Mai 1915.
„Poluare”
„La Iţcani, în apropiere de podul de peste apa Sucevei, IGO a închiriat o rampă pentru descărcarea produselor petroliere. După ani de zile, în jurul rampei s-a format un adevărat lac de combustibil. Pe lângă primejdia permanentă a unui incendiu pe care o prezintă, se aduc daune cu urmări greu de prevăzut. O fîntînă din apropiere a fost poluată iremediabil. Poluarea se poate extinde la întreaga pînză freatică din adîncimea straturilor pămîntului”.
„Zori Noi”, Anul XXI, nr. 6036, Suceava, Mai 1967.