„Groaza războiului s’a stâns”
„Pe lunga întindere a frontului din răsărit groaza războiului s’a stâns.
A amuţit bubuitul tunurilor, urletul şrapnelelor, ropotul mitralierelor; a trecut cumpăna grea care s’a deslănţuit cu atâta urgie asupra ţărişoarei noastre şi liniştea păcii începe a potoli inimile sbuciumate de atât amar de chinuri şi de jale. A fost aspră soarta cu noi de astă-dată, căci jertfele ce le-am adus întru apărarea noastră şi a patriei comune sunt neasămănat mai mari. Sate dărâmate, gospodării pustiite, turme risipite dela un capăt al ţării până la altul; feciori şi bărbaţi în floarea vieţii căzuţi cu zecile de mii pe câmpurile de luptă; neveste văduvite şi copii orfani rămaşi în grija întâmplării”.
„Viaţa Nouă”, Anul V, nr. 1, Mai 1918.
„Document inedit”
„Profesorul de istorie Nicolae Ceredarec a descoperit în Arhivele Statului din Suceava un document inedit privind existenţa unor organizaţii socialiste în Suceava în jurul anului 1898, organizaţii care aveau un mare număr de aderenţi şi simpatizanţi atît în oraşul Suceava, pe atunci sub dominaţie austro-ungară, cît şi la Iţcani şi Burdujeni. Documentul - o adresă către prefectura kaizero-crăiască - dă o serie de amănunte privitoare la sala hotelului <Plitter>, sală pe care conducătorii organizaţiilor socialiste o ceruseră pentru a ţine o adunare populară cu prilejul comemorării luptelor revoluţionare din martie 1848”.
„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2941, Suceava, Mai 1957.