„Preceptoria din Rădăuţi”
„Presentându-mă, în persoană, la preceptoria c.r. din Rădăuţi spre a-mi ridica modestul salar, avui ocasiune de a observa, în decursul lichidării, cum că numai foarte puţine chitanţe ale Românilor noştri erau scrise în limba română. Totodată, am observat cum lichidatorul, în persoana domnului oficiant Winckenhauser, îmbia pe învăţătorii presenţi de a-şi cumpăra de la el blanchete pentru chitanţe, tipărite însă în germană, notând pe o hârtie numele celor ce cumpărau astfel de tipărituri. Şi mare mi-a fost mirarea, văzând cum nişte indivizi slabi de înger au grăbit a-şi încărca buzunarele cu astfel de nimicuri. Oare cu ce scop îndeamnă domnul Winckenhauser la cumpărarea astorfel de tipărituri germane?”
„Patria”, nr. 402, Aprilie 1900.
„Inovaţii în muncă”
„Văzând specula deşănţată practicată de unii patroni cizmari, care încasează pentru reparaţia încălţămintei preţuri mari, colectivul de muncă al cooperativei a luat hotărârea să vină în ajutorul populaţiei muncitoare. Folosind bucăţile de talpă rămase dela fabricarea încălţămintei în fabrici, potrivindu-le şi îmbinându-le cu multă răbdare şi pricepere, au reuşit să alcătuiască pingele care egalează în durabilitate cu cele din material nou. În schimb, preţurile sunt atât de reduse încât comenzile curg, iar atelierul este asaltat de clienţi”.
„Lupta poporului”, Anul III, nr. 530, Suceava, Aprilie 1949.