„Problemă judiciară la Vatra Dornei”
„Legea de extindere din 1938, ridică problema dacă în comunele Coşna şi Cârlibaba Nouă, cari provin din Ardeal, ar trebui să se aplice mai departe legea transilvăneană. Judecătoria mixtă Vatra Dornei, în faţa căreia s’a pus această chestiune, este de părere că extinderea legislaţiei înglobează întregul teritoriu al judeţelor, care ţin de jurisdicţia Curţii de apel Cernăuţi şi că intenţiunea legiuitorilor a fost o unificare integrală, nedorindu-se, în nici un caz, eliminarea comunelor Coşna şi Cârlibaba Nouă de la aplicarea legiunilor extinse”.
„Suceava”, Anul I, nr. 8, Ianuarie 1939.
„Produse peste plan”
„Colectivul de muncitori ai întreprinderii <Producţia> din Suceava a reuşit ca în primele zece zile ale noului an să dea importante cantităţi de produse peste plan. Au fost date consumului popular 4000 kg preparate carne de cea mai bună calitate, 14 tone mălai, 212 împletituri pentru damigene, 1811 kg sifon, o tonă de săpun de rufe. Frumoase succese au obţinut şi muncitorii de la cariera fabricii de cărămizi care pregătesc argila necesară planului de producţie pe anul 1956. Ei au macerat pînă în prezent cantitatea de 2200 m.c. argilă, depăşindu-şi sarcinile de plan cu 6 la sută.”
„Zori Noi”, Anul X, nr. 2539, Suceava, Ianuarie 1956.