Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
„Afurisitul de rachiu!”
„Să stai şi să plângi cum plângea prorocul Ieremia deasupra dărâmăturilor Ierusalimului, să plângi amar văzând cum se iroseşte averea românului bucovinean cu afurisitul de rachiu! Aveam să-mi cumpăr o păreche de cai şi m-am răpezit, într-o Vineri, la târg, la Rădăuţ, ca la târg mai vestit de cai buni huţăneşti, dară, drept să spun, mie nu-mi era aminte numai la cai, ci îmblam să văd şi altecele ca într-un loc unde e buricul românilor în ţara asta. Şi am văzut. L-am văzut, bunăoară, pe şvabul din Frătăuţ, din Satul-mare, din Milişăuţ, ieşit la târg îmbrăcat mai ca în zi de sărbătoare şi cu nişte căruţe şi cai de se cutremura pământul; l-am văzut şi pe român, dar venit numai cum a dat Dumnezeu, într-un strai mai că rufos şi cu nişte viţei la car, de să te miri cum s-a putut îndura să-i înjuge şi să-i chinuiască...
Altuia poate nu-i vine să caute la de acestea, dară mie îmi vine fiindcă poţi cunoaşte îndată şi aşa pe deasupra cine cum trăieşte şi cum chiverniseşte. Şi credeţi că am putut vede şvabi într’aceia ce se îndesau la holercă? Nici pomană, căci toţi erau numai români; săracii fraţi ai noştri, ei erau însetaţii şi erau între dânşii şi Horodniceni, cari, de aldmintrelea, se laudă în faţa lumii, în gura mare, că nu sufăr cârşmă în sat”.
„Deşteptarea”, nr.1 din 1/13 ianuarie 1900.
