„Înfiinţarea <Eforiei judiciare>”
„După atâtea alte străduinţi şi puneri la punct din partea conducerii tribunalului Suceava, la 1 Decemvrie a luat fiinţă <Eforia Judiciară> care are drept scop strângerea de fonduri pentru întreţinerea şi clădirea localurilor judecătoreşti. Fondurile Eforiei urmează să se realizeze din vânzarea noului timbru numit <Timbrul Eforiei Judecătoreşti>, ce se găseşte de vânzare la toate debitele. Petiţionarii care adresează cereri instanţei judecătoreşti trebuie să aplice, pe lângă timbrele obişnuite, şi un timbru de 2 lei al <Eforiei Judiciare>”.
„Suceava”, Anul I, Nr. 1, Decembrie 1934.
„Huţulii”
„Străbătînd drumurile Brodinei de Jos întâlneşti cătune cu case răspîndite pe vârfuri de dealuri şi în văi adînci. Aici locuiesc huţulii, acei care pe vremea burgheziei erau cei mai oropsiţi. Ei nu aveau şcoli în limba maternă, medici...Abia în anii puterii populare huţulii au cunoscut că trăiesc o viaţă omenească. Dacă cei din generaţia veche erau în totalitate analfabeţi, astăzi această plagă ruşinoasă a trecutului a fost întrutorul lichidată”.
„Zori Noi”, Anul XIV, nr. 3732, Decembrie 1959.