„Portul ţiganilor”
„Ce se atinge de portul Ţiganilor, apoi este de observat că, deşi ei îşi conformează portul după cel al ţării în care petrec, poartă pretutindene, cu mare plăcere, peste cămaşă o curea lată împodobită cu bumbi galbeni sau albi de metal, apoi o traistă de piele, tot astfel decorată cu bumbi lucitori, lanţujele şi cruciuliţi etc. şi astfel de obiecte lucitoare le place a-şi anina unde numai se poate, mai poartă cu mare plăcere mulţime de inele, verigi, ba chiar cercei în urechi, ca să aibă noroc şi să nu fie deochiaţi...”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul II, nr. 46, Cernăuţi, Iunie 1892.
„Calendar de vacanţă”
„În fiecare raion se întocmesc monografii cu principalele obiective industriale, monumente istorice şi monumente ale naturii ce pot fi vizitate. Se întreprind, de asemenea, acţiuni pentru amenajarea taberelor locale la marginea celor mai frumoase păduri şi parcuri ale regiunii. Se pregătesc punctele turistice creîndu-se condiţii de cazare atît pentru pionierii şi elevii din regiune, cât şi pentru cei din alte regiuni. Asigurarea cadrelor necesare organizării şi supravegherii acestor acţiuni precum şi crearea tuturor condiţiilor de realizare a obiectivelor propuse vor face ca într-adevăr această vacanţă să fie una dintre cele mai frumoase pentru pionierii şi elevii suceveni”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5124, Suceava, Iunie 1964.