„Bancă de cămătari”
„Zeci de ani o parte din populaţia judeţului şi oraşului Suceava e victima unei Bănci de cămătari, în a cărei frunte stă şi astăzi părintele Dr. Gheorghe Mihuţă. În luna lui Decemvrie 1931, a primit preşedintele acestei Bănci un ordin din partea I.P.S.S. Mitropolit, care ordin a fost şi publicat în Foaia Ordonanţelor de a se retrage imediat din această funcţie incompatibilă cu demnitatea unui preot. În baza acestui ordin, a dat părintele Dr. Gheorghe Mihuţă o declaraţie în scris cum că până la 1 Ianuarie a.c. se va retrage de la conducerea Băncii. În loc să îndeplinească însă Sfânta sa declaraţie făcută în scris a dat ordin ca cetăţenii din Suceava, Iacob Renner şi Haralambie Mitri, pe cari i-a nenorocit cu banca sa, să fie daţi în judecată pentru suma de 398.000 lei, în consecinţă scoşi din gospodăriile lor şi aruncaţi în stradă. Aducem acest caz la cunoştinţa I.P.S.S. Sale Mitropolitului şi vom reveni, înaintând şi Sfântului Sinod un raport mai detaliat”.
„Vremea Nouă”, Anul II, Nr. 11, Aprilie 1931.
„Întîmpinarea zilei de 1 Mai”
„În oraşul Suceava se fac intense pregătiri în vederea întîmpinării sărbătoreşti a zilei de 1 Mai. Astfel, în parcurile şi scuarurile de pe magistralele oraşului, s-au plantat primele flori de sezon. În aceleaşi locuri se vor amplasa 5 vaze mari ornamentale. De asemenea se vor schimba unele firme necorespunzătoare, iar altele vor purta inscripţii fluorescente, completînd atmosfera citadină modernă. Pînă în prezent s-au reparat peste 10.000 m.p. de străzi denivelate şi se lucrează la repararea şi spoirea faţadelor unor blocuri”.
„Zori Noi”, Anul XIX, nr. 5403, Suceava, Aprilie 1965.