„Maşini agronomice”
„Noi avem totdeauna în deposit şi primim comandă pentru locomobile şi maşine de îmblătit cu vapor, vârtejuri stabile şi transportabile, maşine de îmblătit ţântuite şi cu leaţuri de căpcană, maşine de semănat în rânduri şi de-a latul, maşine de cosât şi de secerat ale lui Wood, recunoscute de cele mai bune, şi maşine de legat de cea mai nouă construcţiune, maşine pentru desfăcatul păpuşoiului, mori de vânturat şi cilindre de sortare, mori de urluit şi măcinat, maşine pentru tăietul siccei şi napilor, proasce şi pompe, tot felul de pluguri şi părţi de reservă cu cele mai eftine preţuri de fabrică”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul II, nr. 17, Cernăuţi, Martie 1892.
„Agitatorii de la sate”
„Primăvara bate la uşă. <Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge> - glăsuieşte un vechi proverb plin de înţelepciune. Datoria tuturor agitatorilor de la sate - fie ei ţărani muncitori, întovărăşiţi, colectivişti, muncitori în gospodării agricole de stat, mecanizatori în SMT - este de a mobiliza pe toţi oamenii muncii din agricultură, de a termina la vreme reparaţiile uneltelor şi maşinilor agricole, de a pregăti seminţele necesare şi terenul, de a efectua la timpul optim lucrările din primăvara acestui an, de care depinde obţinerea unei recolte bogate la hectar”.
„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2896, Suceava, Martie 1957.