„Bancnote cu desenuri de Grigorescu”
„În urma acordului intervenit între guvern şi Banca Naţională, în vederea reevaluării stocului de aur, conducerea institutului nostru de emisiune a luat hotărârea de a preschimba biletele actuale de 500 şi 1000 de lei. Noile bilete vor avea desenuri din operele marelui nostru pictor Grigorescu. Biletul de 1000 de lei, care va fi mai mic decât cel în circulaţie azi, va fi de culoare albastră, ca şi cele de 500 de lei”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XIX, Nr. 4942, Noiembrie 1936.
„Înfrumuseţarea oraşului”
„Întreprinderea de gospodărie orăşenească Vatra Dornei îşi aduce o contribuţie de seamă la înfrumuseţarea oraşului. În cursul acestui an intreprinderea a executat o serie de lucrări de canalizare, pietruire a străzilor, etc. Astfel a fost canalizată str. I.V. Stalin, s-au executat trotuare pe străzile Schitului, 23 August, Oborului, pe o suprafaţă totală de 2017 mp. În prezent se lucrează la prelungirea străzii Solomon la care s-au executat terasamente, fundaţii şi pavaj. Pentru consolidarea str. Schitului s-a construit un zid de sprijin cu o lungime de 525 ml”.
„Zori Noi”, Anul XIII, nr. 3413, Noiembrie 1958.