„Băutura întăritoare a burcutului”
„Îndestularea în hrană, băutura întăritoare a burcutului, pe care o întrebuinţează toţi locuitorii, şi aerul cel viu al muntelui, saturat cu miresme de brad, fac de traiul oamenilor este îndeobşte lung. Am întâlnit mai mulţi bătrâni, bărbaţi şi femei de peste 90 de ani. Lucru ce poate părea destul de nefiresc este că o poporaţie aşa de sănătoasă procreează puţini copii. Rar se văd mai mult de trei copii la casa Românului. Vina de căpetenie a slabei lor reproduceri stă în însurarea de tot târdie a tinerilor, după 30 de ani, când puterile le sunt istovite printr’o viaţă coruptă, căreia moravurile muntenilor nu opun o stavilă îndestulătoare”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 11, Suceava, Octomvrie 1887.
„Refugiaţii din Galiţia”
„Refugiaţii din Galiţia de Est inundează din toate părţile Bucovina. Satele de aici, din vest, sunt ticsite de ei. Nu e casă în care să nu găseşti mai multe familii”.
„Viaţa Nouă”, Anul III, nr. 141, Suceava, Octombrie 1914.