„Petrecere cu dans”
„Absolvenţii români ai Gimnaziului gr.or. din Suceava au aranjat, ca de obicei, la început de octombrie, o petrecere cu dans care a avut o reuşită cum rar se întâmplă. Pe lângă faptul că în acea zi s-a săvârşit sfinţirea bisericii Sf. George, mai dăruise Dumnezeu şi o zi frumoasă, aşa că dinainte se întrevedea succesul frumos al acestei petreceri. Sala a fost foarte frumos decorată. Mirosul cununilor de brad şi molid te făcea să crezi că te afli în mijlocul unei păduri seculare şi nu într-o sală cu patru păreţi, care erau acoperiţi aproape în întregime cu icoane şi tablouri”.
„Patria”, Anul IV, nr. 80, Suceava, Octombrie 1910.
„Complex de morărit şi panificaţie”
„Harta industrială a oraşului Suceava se îmbogăţeşte cu un nou obiectiv. Pe partea stîngă a şoselei ce vine dinspre Iţcani, în vecinătatea autobazei, încep să prindă contur halele viitorului complex de morărit şi panificaţie. Zona productivă a oraşului se extinde astfel şi dincolo de rîul Suceava”.
„Zori Noi”, Anul XX, nr. 5541, Suceava, Octombrie 1965.