„Serbarea Maiestăţii Sale Împăratul nostru”
„Serbarea zilei onomastice a Maiestăţii Sale Împăratul nostru s-a petrecut în oraşul Suceava, la biserica Sf. Mare Mucenic George, unde se află moaştele Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou, în mod foarte solemn...Toate corporaţiunile de oficiali din Suceava şi Iţcani, apoi corpul ofiţerilor staţionaţi în Suceavă, precum şi tinerimea studioasă de la toate instituţiile de învăţământ din Suceavă, conduse de profesorii respectivi, luară parte la această solemnă serbare patriotică”.
„Revista Politică”, Anul III, nr. 19, Cernăuţi, Octomvre 1888.
„Măsuri de ocrotire a vînatului”
„Paralel cu efectuarea sondajelor pentru stabilirea efectivelor de iepuri de pe fondul filialelor AGVPS şi combaterea răpitoarelor cu păr şi pene prin organizarea de vînători colective, s-au luat măsuri şi în vederea asigurării hranei suplimentare a vînatului util pe timpul iernii. Prin grija filialelor AGVPS din regiunea noastră s-au recoltat şi conservat 46.150 kg. fîn şi trifoliene, 36.350 kg. frunzari şi 8.300 kg. fructe şi seminţe destinate hranei suplimentare a vînatului”.
„Zori Noi”, Anul XVIII, nr. 4931, Suceava, Octombrie 1963.