„Apatie suceveană”
„Înoţi în noroiul până la gleznă pe străzile nepavate, că pe cele pavate stă ca laptele cel acru. Te uiţi amărât la ghetele murdare şi toată indignarea ţi-o rezumi în: <Fire-ar al dracului de târg, cu primarul şi cu serviciul edilitar cu tot>. Găseşti în pâine vr’un şoarece, ţi se face puţină greaţă şi te miri cum de n’ai avut norocul să’i crănţâni în dinţi vre’o labă. O reacţiune demnă n’o vezi la nimeni. Fiecare cetăţean se resemnează cu mângâierea că aşa i-a fost dat să îndure. Cetăţeanul are o singură datorie: să voteze lista consiliului comunal depusă de guvern şi să plătească biruri; încolo e socotită drept obrăznicie orice intenţie a lui de îndreptare”.
„Vremea Nouă”, Anul I, nr. 7, August 1930.
„Iacobeni, pe Bistriţa”
„Cine a băut o dată apă din Iacobeni nu mai pleacă de aici, spun localnicii. E o zicală mai veche, adaptată la o situaţie de fapt nouă şi care îşi are, de bună seamă, semnificaţia ei. Pe timpul lui Mantz şi a altor proprietari de mine, ea nu şi-ar fi avut sensul. Abia în anii noştri, odată cu dezvoltarea minelor de la Arşiţa şi Nepomiceni, construirea staţiei de preparare a manganului, a furnalului de var, înfiinţarea întreprinderii forestiere şi a celorlalte unităţi, Iacobeniul a cunoscut un aflux de braţe de muncă din alte părţi. Aproape jumătate din populaţia de azi a comunei este alcătuită din foşti elevi ai şcolii profesionale miniere din localitate, ori de alţi oameni care s-au calificat fie la mină, fie la pădure, sau în alte munci şi s-au stabilit aici”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5183, Suceava, August 1964.