„Staţiunea climaterică Solca”
„Aşezată la poalele Carpaţilor Bucovinei, Solca are o climă căutată şi potrivită pentru bolnavii în convalescenţă şi anemici, cu bronchită şi catar la plămâni. Parcurile solide de brad şi molid, bine înzestrate şi întreţinute în cea mai perfectă curăţenie, prezintă adevărata localitate de recreere, iar pentru adăposturi şi menaj există restaurante, cofetării şi vile de prim rang, locuinţe cu tot confortul cel mai modern şi cu preţuri foarte reduse la hrană şi chirie. Băi de brad şi sare, acid carbonic, inhalaţiuni moderne, băi la soare cu plajă. Ocazii de excursiuni. Medici specialişti. Automobile la toate trenurile la gara Cacica cu preţuri absolut reduse”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XVIII, nr. 4567, Mai 1935.
„Cooperativele de credit şi economii”
„Cele 61 de cooperative de credit şi economii din regiunea Suceava au un fond de bază de peste 8 milioane lei. De la înfiinţare şi pînă acum, cooperativele de credit şi economie din regiune au acordat 3.568 de credite în valoare de 5.699.000 lei. Dintre acestea, 392 de credite au fost acordate în primul trimestru al acestui an. Cu creditele respective, ţăranii muncitori şi-au cumpărat 1.731 animale, inventar agricol şi şi-au construit grajduri. Văzînd avantajele pe care le au membrii cooperatori, în cursul lunii martie s-au mai înscris în cooperativă încă 1500 de membri, cu un capital social de peste 500.000 lei”.
„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2943, Suceava, Mai 1957.