„Ai carte, ai parte”
„<Ai carte, ai parte> este un adevăr netăgăduit, căci în timpul nostru omul fără carte este cu mânile legate, el este prada şi jertfa speculanţilor, cari caută să profiteze din nesciinţa lui. Esistenţa acestui adevăr o aflăm mai cu samă, cu părere de rău trebuie să o spunem aceasta, în ţara noastră, fericita Bucovină, căci la noi lucrurile merg pe dos şi dacă ne-am întreba de ce, ar rămâne întrebarea nerezolvată. Nici într’o provinţă din imperiul austriac nu aflăm atât de puţin interes pentru şcoală ca la noi, căci guvernul privesce şcolile noastre ca un lucru secundar. Dovadă despre acest fapt sunt mulţimele de comuni, în cari şi astădi nu esistă nici o şcoală”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 1, Suceava, Mai 1887.
„Cu planul realizat”
„Lucrătorii Ocolului silvic Marginea (raionul Rădăuţi) au asigurat din vreme toate condiţiile necesare bunei desfăşurări a campaniei de împăduriri. Aceasta a dat posibilitate ca pînă la sfîrşitul lunii aprilie planul să fie realizat. În total a fost împădurită o suprafaţă de 189 ha, cu 9 ha mai mult decît prevedea sarcina de plan. Pe o suprafaţă de 43 ha lucrările au fost executate prin munca patriotică a tineretului. În parcelele 71 Suceviţa, 155 Floca, 166 A.B. Havriş şi altele, care sînt dispuse acţiunii puternice a vîntului, s-au plantat specii de amestec, rezistente, spre a fi evitate doborîturile”.
„Zori Noi”, Anul XVIII, nr. 5102, Mai 1964.