„Comportament inadecvat”
„Oficiul local PTT din Vatra Dornei e condus de dirigintele Mihai Cocea, care a reuşit să provoace nemulţumirea generală a publicului prin măsurile şicănitoare pe care le ia. Astfel, domnia sa a luat măsura de a se închide uşile oficiului din localitate cu 10-15 minute înainte de ora legală de închidere a ghişeelor, astfel încât cei care au predat scrisori recomandate sau telegrafice sunt puşi în situaţia de a nu-şi mai putea rezolva problema. Din această cauză suferă publicul daune considerabile şi rugăm pe domnul director poştal regional din Cernăuţi să facă odată rânduială cu acest domn Cocea. Cel mai bine ar fi însă să-l trimită în pensie şi să pună în locul său un român. Cu altă ocazie vom reveni şi cu alte detalii”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XX, nr. 5044, Aprilie 1937.
„Descoperiri arheologice”
„Cu ocazia săpăturilor efectuate pentru fundaţiile blocurilor de pe străzile 6 Noiembrie şi Vasile Bumbac din Suceava s-au făcut noi descoperiri arheologice aparţinînd secolelor XVI-XVIII . Dintre acestea amintim descoperirea unor fragmente de ceramică din secolele XV-XVI şi două reţele de canalizare. Materialul descoperit se află expus la muzeul regional Suceava”.
„Zori noi”, Anul XV, nr. 4144, Suceava, Aprilie 1961.