„Cea mai bună beutură...”
„Afară de mâncare, oamenii au necesitate şi de beutură. Cea mai bună beutură este apa de isvor. Ea este şi mai bună, dacă fundul isvorului conţine nisip sau pietriş. Cu totul altfel stă chestia cu apa din râuri. Aceasta nu este deloc recomandabilă de beut, de oare-ce unele substanţe chemice ca varul şi unele săruri, cari sunt necesare organismului nostru, îi lipsesc. Apa din râuri este mai ales vătămătoare organismelor tinere şi crescânde ale copiilor”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul VI, nr. 15, Februarie 1896.
„Valorificarea unei importante rezerve”
„Încărcarea corespunzătoare a capacităţilor de producţie, îndeosebi în sectoarele de prelucrare mecanică prin aşchiere pentru utilizarea acestora atît intensivă cît şi extensivă, face obiectul unei importante acţiuni ce se desfăşoară la uzina de utilaje şi piese de schimb din Suceava. Măsurile ce se întreprind vizează extinderea în continuare a activităţii în cel de-al treilea schimb, precum şi prelucrarea pe maşinile-unelte a unor repere în funcţie de capacitatea tehnică a utilajelor respective. Dimensiunile acestei importante rezerve rezultă din faptul că în 1973 se vor cîştiga, pe această cale, 70.000 ore maşini unelte iar capacitatea de prelucrare la forjă va spori cu aproximativ 400 tone piese. Calculul arată că, în acest fel, se va obţine pînă la încheierea anuală o producţie suplimentară de peste 2,7 milioane lei”.
„Zori Noi”, Anul XXVII, nr. 7828, Suceava, Februarie 1973.