„Afişarea preţurilor”
„Măsurile severe luate de Inspectoratul Comercial al Ţinutului Suceava, pentru afişarea preţurilor în toate prăvăliile, au dat un rezultat mulţumitor. Prin instrucţiuni directe şi aplicarea de sancţiuni în caz de recidivă, prăvăliile au căpătat o înfăţişase nouă. Vitrinele de pretutindeni indică preţurile mărfurilor expuse spre vânzare, iar în prăvălie cumpărătorii au la dispoziţie listele de preţuri. Preţurile, fiind controlate de Inspectoratul Comercial, dau cumpărătorilor siguranţa că nu sunt speculaţi, şi pe negustori îi fereşte de bănuiala că ei speculează publicul încasând câştiguri nepermise. Sperăm că şi în oraşele de provincie se vor aplica aceleaşi măsuri”.
„Suceava”, Anul I, nr. 24, Februarie 1939.
„Aprovizionarea cu materiale şi unelte agricole”
„Cooperativele de aprovizionare şi desfacere din raionul Suceava sînt bine aprovizionate cu materiale şi unelte agricole. Acestea au pus la dispoziţia ţăranilor muncitori în ultimele două luni 1.600 mp geamuri pentru răsadniţe, 42 tone var pentru stropirea pomilor, 200 litri formol, 300 tone şine de căruţe, 15.000 bucăţi şuruburi diferite, 215.000 caiele şi altele. O mare atenţie se acordă aprovizionării centrelor de reparat unelte cu cărbunii şi fierul necesar. Pînă acum cooperativele din raionul Suceava au aprovizionat aceste centre cu o cantitate de peste 25 tone cărbune forjă precum şi cu însemnate cantităţi de materiale feroase. Cele mai mari cantităţi de materiale pentru repararea maşinilor şi uneltelor agricole au fost distribuite de cooperativele din comunele Dărmăneşti, Sf. Ilie, Siminicea şi Măriţei”.
„Zori Noi”, Anul IX, nr. 2257, Suceava, Februarie 1955.