„Măşti contra gazelor”
„Toate stabilimentele industriale şi întreprinderile comerciale de orice categorie, constituite sub formă de societăţi, sunt obligate a-şi procura sau comanda, până cel târziu la 30 Aprilie 1930, măştile contra gazelor, necesare pentru întregul personal, patron sau salariat, mobilizabil sau nemobilizabil. Toate aceste întreprinderi vor adresa comenzile lor Casei Centrale a Asigurărilor Sociale sau filialelor lor, biroul apărării pasive dispunând, până cel târziu la termenul prevăzut mai sus, întreaga valoare a măştilor comandate. Recuperarea de către patron a acestor sume de va face de la salariaţii respectivi, în mici rate lunare, de minimum 6 luni...Se atrage atenţiunea că contravenienţii se pedepsesc cu o amendă de la 2.000 de lei până la 10.000 de lei, la întreprinderile care au un număr mai mic de 10 salariaţi, şi cu o amendă de la 10.000 lei până la 50.000 lei, întreprinderilor care au de la 10 la 500 de salariaţi. Cu o amendă de 20.000 lei, până la 200.000 lei, se aleg întreprinderile care au peste 500 salariaţi”.
„Suceava”, Anul I, nr. 29, Februarie 1939.
„Din Rădăuţi”
„Colectivul de muncitori şi tehnicieni de la întreprinderea economică <6 Martie> din Rădăuţi a înregistrat în luna ianuarie însemnate succese. La multe din cele 25 de sortimente, planul de producţie a fost depăşit. Astfel, în afara planului de producţie s-au produs 4,6 tone mangal de bocşe, 50 lăzi ambalaj, etc. Peste plan s-au efectuat şi prestaţiuni poligrafice în valoare de 9.000 lei. La atelierul de rotărie-fierărie s-au dat peste plan 7 sănii, 135 săniuţe pentru copii şi s-au efectuat diferite prestaţiuni în valoare de peste 12.000 lei. De asemenea s-au mai dat peste plan 1.000 separatoare dentare şi nasturi în valoare de 1386 lei”.
„Zori Noi”, Anul X, nr. 2561, Suceava, Februarie 1956.