„Stabilimentele balneare din Vatra Dornei”
„Dilele cele reci şi ploioase de la începutul lui Iunie au întărdiat deschiderea stabilimentelor noastre balneare. Dar şi burcutarii noştri sosesc mai târdiu ca altădată. Cu toate aceastea s’au terminat deja toate pregătirile pentru seson şi închirietorii odăilor, ca şi otelierii, asceaptă cu nerăbdare publicul de vară, preparaţiunile lor din acest an fiind acomodate pretenţiunilor celor mai diverse exprimate în vara trecută de către clienţii lor”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul I, nr. 10, Cernăuţi, Iunie 1891.
„Dimineţi la Falcău”
„Dis-de-dimineaţă, cînd soarele n-a trecut peste căciulile ţuguiate ale obcinelor, lunca Sucevei prinde să răsune de concertele diurne ale numeroşilor cîntăreţi înaripaţi ce şi-au găsit aici sălaş pentru cîteva luni. Apa rîului clipoceşte somnoroasă printre maluri dantelate bolborosind la bulboane, iar zvonul şuvoiului se aude ca un vînt de vară ce înfiorează pădurea. Tăcuţi şi solemni, munţii mai dorm încă. În mijlocul lor, ca într-o uriaşă căldare, Falcăul îşi etalează belşugul frumuseţilor ridicate aici de mîna omului: fabrica de cherestea, cu al său coş metalic profilat pe fondul verde închis al pădurilor, şirurile de blocuri noi, cu cîte două etaje, aliniate de o parte şi de alta a străzilor, magazinele ca şi clădirea arătoasă a Clubului <1 Mai>. Cînd sună sirena fabricii, văile din jur se umplu de larmă şi ecoul se prelungeşte repetînd mereu chemarea. E ora cînd străzile Falcăului încep să cunoască animaţia. Începe o nouă zi de muncă”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5133, Suceava, Iunie 1964.