„Despre şcolile poporale”
„Nu scim: este poporul român incapabil pentru cultură mai înaltă sau este el nevrednic pentru astfeliu de bine? Întrebarea întâia să o respundă cei ce ne cunosc, ear’ la întrebarea a doua trebuie să obiectăm, că nu scim causele de ce-s alţii mai buni decât Românii! Din timp în timp, ni se dă şi nouă câte un ciolan de ros şi ni se dăruiesce, după mai multe stăruinţi, în cutare sau în cutare comună, câte o şcoală”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 1, Suceava, 15 Mai 1887.
„Nevoia la culme”
„O parte din districtul Sucevei, îndeosebi comunele Ruşi Mănăstioara, Reuseni şi Securiceni, duce lipsă nespus de mare, după ce recolta porumbului de anul de anul trecut a fost nimicită cu desăvârşire, bătută fiind de grindină. Suntem informaţii că populaţiunea sermană din aceste locuri începe a se hrăni cu ştiuleţi (ciucălăi) de păpuşoiu. Asemenea fel de hrană pregăteşte cele mai cumplite boli contagioase, ca febra tifoidă (tifosul), lângoarea ş.a. Ne facem datoria de a atrage cu toată insistenţa atenţiunea comitetului ţării şi a autorităţilor administrative asupra acestei noue şi cumplite primejdii ce ne ameninţă”.
„Viaţa Nouă”, Anul III, nr. 153, Mai 1915.
„Oameni ai muncii de pe ogoare!”
„Inginerii şi tehnicienii agronomi au datoria să lămurească ţăranii muncitori de foloasele pe care le aduce prăşitul la timp şi întrebuinţarea la această lucrare a mijloacelor mecanizate. Ţăranii muncitori trebuie îndemnaţi să folosească din plin prăşitoarele cu tracţiune animală şi să se într-ajutoreze pentru a putea executa prăşitul la timp şi după regulile agrotehnice. Oameni ai muncii de pe ogoare! Folosiţi din plin mijloacele mecanizate la întreţinerea culturilor, respectaţi şi îndrumările date de inginerii şi tehnicienii agronomi, care vă ajută să obţineţi recolte bogate!”.
„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2942, Suceava, Duminica 12 mai 1957.