„Operele gospodăreşti ale prefectului de Suceava”
„La finea anului 1936 s’a inaugurat în comuna Solca noul abatoriu comunal. Aceasta este încă una din operele gospodăreşti ale prefectului de suceava d-l Dim Cojocariu. Cu ocazia inaugurării d-l prefect a fost informat că societatea culturală <Sentinela Poporului> din Solca, deşi se străduieşte de 45 de ani să clădească un cămin cultural, deşi are o parcelă chiar în centrul oraşului, deşi are toată piatra şi vreo 70 de mii de cărămizi, deşi are adunate încă 20 mii lei şi totuşi încă nu poate ajunge la un rezultat. Impresionat de această situaţie d-l prefect a hotărât să preia domnia-sa, în numele judeţului Suceava, construirea acestui cămin cultural, cu o anexă de baie populară şi dispensar. Acesta a promis că va griji ca suma necesară pentru această lucrare să fie trecută în bugetul judeţului Suceava şi încă din toamna anului acestuia ne va invita la sfinţirea clădirii.”
„Glasul Bucovinei”, anul XX, Nr. 4998, 4 februarie 1937.
„Pe apa morii...”
„Morarul Cioltan Aurel din satul Gropi, nărăvit în a frustra bunurile Statului şi a trage foloase despre urma morii sale, a fost prins de către Şeful Sectorului Miliţiei Ilişeşti, în dimineaţa de 14 Decemvrie 1948, cu 1.350 kg făină porumb, neînregistrată în registrul de măciniş al morii aşa cum cer deciziile în vigoare...Obişnuit ca în trecut să facă ce vrea încasînd uiumuri mai mari decît cele cuvenite după lege, pentru a se îmbogăţi, a înţeles să se folosească de aceleaşi procedee necinstite în detrimentul Statului. Azi, după ce a fost condamnat pentru fapta sa cu o pedeapsă exemplară, îşi va da seama că moara nu este a sa proprie, ci a poporului muncitor, iar veniturile nemuncite ce le încasa în trecutul regim şi care veneau ca <pe apa morii>, nu pot fi îngăduite azi, când clasa muncitoare are conducerea în Statul nostru”.
„Lupta poporului”, Suceava, Anul III, nr. 460, Vineri 4 Februarie 1949.