„Însoţire <Raiffeisen> în Gălăneşti”
„Gospodarii de frunte din Gălăneşti au hotărât, la îndemnul parochului local, a înfiinţa o bancă după sistemul <Raiffeisen>. Paşii necesari s’au făcut şi, în curând, se va constitui comitetul. Această faptă a bravilor Gălăneşteni e vrednică de toată lauda, căci numai în acest mod poate scăpa poporul nostru de cămătarii nemiloşi cari îi sug şi măduva”.
Supliment la „Deşteptarea” nr. 61, Anul IX, Cernăuţ, 1-14 Ianuar 1901.
„Se va bombarda şi nimici oraşul”
„Era pe la 5 ore când comandantul ordonă ca să vestească populaţiunii că, a doua zi, Duminecă, la 8 ore dimineaţa, se va bombarda şi nimici întreg oraşul dacă, până atunci, nu i se vor preda cazacul pe care-l credea omorât şi pe acela care l-a omorât. Mai impuse, apoi, o contribuţie de 10.000 coroane, 600 pâni, 250 kg zahăr, 10 kg ceai, 6 kg de vaselină şi ceru ca, a doua zi, să fie întâmpinat de reprezentanţii oraşului cu un steag alb de mătasă, pe care să fie inscripţiunea <Suceava>. Apoi cazacii încălecară şi ieşiră cu toţii din oraş, retrăgându-se în cartierul lor dela Şcheia”.
„Viaţa Nouă”, Anul III, nr. 153, 1915.
„Combinatul de industrializare a lemnului”
„La Combinatul de industrializare a lemnului din lunca Sucevei lucrările au intrat într-o nouă etapă. Constructorii au făcut loc montorilor. În hala fabricii de placaje au fost montate mai mult de jumătate din maşinile care vor deservi cele două linii de producţie, iar la fabrica de mobilă au fost instalate peste 40% din utilaje, de asemenea se lucrează intens la montarea utilajelor în fabrica de plăci fibro-lemnoase. Pregătirile făcute din timp pe şantier permit ca constructorii să execute acum, paralel cu montajul, şi lucrările de finisări interioare şi instalaţii”.
„Zori Noi”, Anul XVI, nr. 4381, Suceava, Marţi 9 ianuarie 1962.