„Corii şi şarlachul”
„Pe lângă cori, care e şi acuma epidemie, s-a ivit, în timpul din urmă în Suceava, o boală cu mult mai periculoasă, anume scarlatina (şarlachul) şi din causa acesteia au murit mai mulţi copii. Amândouă bolile s-au încuibat mai cu samă printre elevii şi elevele şcolilor primare. În săptămânile trecute au fost, după cum suntem informaţi, deodată peste 40 de copile bolnave de cori. Cu toate acestea, consiliul şcolar local nu face nici o disposiţiune ca să se închidă, pe câtva timp, şcolile şi să împiedice măcar întrucâtva lăţirea bolilor”.
„Revista Politică”, Anul I, nr. 13, Noemvrie 1886.
„Zilnic 180-200 perechi de şoşoni”
„Nu de mult a apărut în ziarul nostru o ştire care informa cititorii că la Cooperativa <Confecţia> din Gura Humorului va lua fiinţă o nouă secţie care va fabrica şoşoni populari. Zilele trecute această secţie a început deja să fabrice primele produse. În prima zi de lucru colectivul noii secţii a fabricat 40 de perechi de şoşoni. Colectivul secţiei continuă lupta pentru perfecţionarea procesului de producţie. În cinstea zilei de 7 Noiembrie şi-a luat angajamentul să atingă o producţie zilnică de 180-200 perechi de şoşoni populari”.
„Zori Noi”, Anul XIII, nr. 3399, Suceava, Miercuri 5 noiembrie 1958.