„Filmarea obiceiurilor bucovinene”
„În ziua de 19 Septembrie, d-l Puşcariu, director al Oficiului Naţional de Turism, secţia cinematografie, împreună cu d-l Gheorghe Repciuc, secretarul arcaşilor, Al. Săhleanu, comandant al Legiunii Străjereşti Câmpulung, precum şi un grup de tehnicieni s-au deplasat în comuna Mănăstirea Humorului, cu aparate de filmare sonoră, pentru a prinde pe peliculă mănăstirea, cu serviciul divin, obiceiurile de sărbătoare ale ţăranilor credincioşi, turnarea ţinându-se dela începutul slujbei divine până la fine, pentru a fi recepţionate toate momentele ei. După serviciul divin, Societatea arcăşească din localitate a organizat o serie întreagă de dansuri naţionale, care au fost jucate în faţa aparatului pentru a fi filmate. După aceea a fost aranjată de arcaşii gospodari şi gospodinele din comună, o nuntă ţărănească, cu toate obiceiurile prilejuite de un asemenea eveniment în regiune”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XX, Nr. 5160, Septembrie 1937.
„Ordinea şi curăţenia”
„Pentru ca în Suceava să se păstreze ordinea şi curăţenia, sfatul popular a luat o serie de hotărâri şi a elaborat unele decizii care, din păcate, nu se respectă. La intrarea situată între hotelul de stat nr. 2 şi Cooperativa <21 Decembrie>, secţia de mobilă, s-au pus două tăbliţe care încunoştiinţează cetăţenii, una privitor la interzicerea staţionării căruţelor şi alta privitor la interzicerea depozitării gunoaielor. Cu toate acestea aici pot fi văzute staţionînd zeci de căruţe şi depozitate mormane de gunoaie”.
„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2748, Suceava, Sîmbătă 22 septembrie 1956.