„Intrarea Ruşilor în Suceava”
„Sâmbătă, 2 Ianuarie 1915, dimineaţa, populaţiunea părea liniştită. Îşi făcuse loc încredinţarea că Ruşii nu vor mai intra în oraş, căci ei, în sara de Vineri spre Sâmbătă, părăsiseră Şcheia şi se perduseră în direcţia pădurii Costânei. Pe la 1 după amiazăzi, pe când, din fericire, stradele erau goale de lume, ne-am trezit, deodată, cu o ploaie de gloanţe în mijlocul oraşului...Vreo câţiva finanţi şi jandarmi de-ai noştri, risipiţi de corpurile lor, auzind de înaintarea Ruşilor, avuse inspiraţia să se ascundă în casele de-a lungul stradei principale, începând dela curmezişul stradei Cutului şi până la biserica catolică, al cărei turn de clopote se părea a fi un admirabil punct de observare şi de atac”.
„Viaţa Nouă”, Anul III, nr. 153, 1915.
„Comemorarea marelui botanist bucovinean Aurel Procopeanu - Procopovici”
„Din iniţiativa Seminarului pedagogic universitar din Cernăuţi a avut loc comemorarea a 15 ani de la moartea marelui botanist bucovinean Aurel Procopeanu - Procopovici. A fost primul botanist român care a studiat flora Bucovinei. Tot el a fost cel dintâiu botanist român care a dat prima hartă a vegetaţiunii dintre Tisa şi Nistru. Distins cărturar, Procopeanu - Procopovici a lăsat peste 20 de lucrări ştiinţifice, în limba română şi germană. Parte din ele au apărut în cele mai reputate reviste străine de specialitate. Aurel Procopeanu - Procopovici a trăit câţiva ani şi în vechiul Regat, unde a fost unul din membri fondatori ai Societăţii naturaliştilor din România. A murit în 1918, fiind înmormântat la Cernăuţi. Comemorarea acestui distins cărturar, uitat prea curând, merită toată laudele. De notat faptul că, tot din iniţiativa celor ce-au organizat comemorarea, se va ridica un bust marelui botanist bucovinean”.
„Viaţa Bucovinei”, Anul II, Ianuarie, No. 1-2, 1934.