„Noi şi celelalte naţiuni din ţară” (II)
„Ei bine această poporaţiune are dorinţa de a trăi în pace cu ceilalţi conlocuitori din ţară, cât timp aceştia nu ne vor jigni în mersul nostru liniştit spre cultură şi cât timp vor ţine samă de drepturile ce ni se cuvin nouă şi lor. Pute-se-va aceasta? Se va pute cu rutenii ortodocşi din ţară, cât timp greco-catolicii veniţi din Galiţia în anii din urmă nu se vor amesteca între noi şi între rutenii ortodocşi, şi cât timp greco-catolicii, străini de ţară, nu-şi vor aroga şi dreptul de a se împune mai că prin forţă ca conducători ai rutenilor ortodocşi. Se va pute înainte de toate cu germanii din ţară şi s’a putut şi până acuma; noi am spus’o de repeţite ori cum stăm cu dânşii şi cum vom rămâne”.
„Revista politică”, Anul II, Nr. 6, Suceava, August 1887.
„La Tribunalul din Suceava”
„În coridorul Tribunalului din Suceava a aşteptat o gospodină din Şcheia în ziua de 30 Iuli dela orele 8 şi jumătate demineaţa până la 5 după amiazăzi să fie strigată la termin, căci era citată pe oara 11 a.m. Zădarnică a fost aşteptarea femeiei. Ba şi mai mult. La 11 oare s’a anunţat singură şi domnişorul care strigă pe toţi cei citaţi i-a spus să vină după amiazăzi la 5 şi venind atuncea aghiotantul i-a spus că s’a întârziat şi nu are ce căuta”.
„Deşteptarea”, Anul IX, nr. 60, Cernăuţi, 5/18 August 1901.