„În noaptea spre ziua Învierii au intrat nişte hoţi prin o fereastră, pe care au deschis-o cu forţa, în locuinţa parohială unde se află dulapul de fier al băncii raiffeisiene din locuinţă. Căutând de-a amănuntul prin toate cotloanele şi dulapurile, hoţii au aflat în dulapul bibliotecii cheile de rezervă ale băncii, cu care au deschis tresorul şi au prădat toţi banii, care din norocire nu reprezintă o sumă mare, căci ating cifra de numai 182 coroane. Afară de aceea au mai prădat şi bani privaţi în sumă de vre’o 70 de coroane... Pe lângă bani au mai furat un revolver precum şi o pereche de papuci noi şi mai multe şipuri de vin, dintre care pe unele le-au lăsat deşerte. Că hoţii au fost Români, deduc de acolo, că aflând într-o odaie copturi şi bucate pregătite pentru Paşti nu s’au pângărit la ele fiind încă post”.
„Patria”, Anul V, Nr. 35, 8 Maiu 1910.
„Orfelinatul CFR ‘Regina Maria’ Burdujeni”
„Orfelinatul CFR ‘Regina Maria’ Burdujeni, la iniţiativa şi stăruinţa d-nei directoare V. Genoi, şi-a inaugurat în biserica ‘Teodoreni’, ctitorie a Movileştilor, corul şcoalei profesionale, sub îndrumarea S. Sale, preot I. Popovici şi conducerea efectivă a doamnei L. Milano, profesoara de muzică. Prin această realizare se va desăvârşi nu numai educaţia religioasă a elevilor, ci se va împlini poate şi un deziderat nemărturisit al credincioşilor burdujeneni: mai mult popor la biserică şi mai ales intelectuali”.
„Suceava”, Anul I, nr. 28, Mai 1936”.
„Sesizări din Vatra Dornei”
„Cînd rafturile unui magazin nu sînt suficient de asortate ca să răspundă cerinţelor, cînd solicitarea unui vînzător este departe de ceea ce ar trebui să fie, cînd ţinuta unităţii şi a celui care o deserveşte nu corespunde cîtorva reguli stricte de igienă, cumpărătorii sînt indignaţi şi iau atitudine...O statistică întocmită ad-hoc, pe raioane, ne-a arătat că cele mai multe sesizări sînt expediate din raionul Vatra Dornei”.
„Zori Noi”, Anul XXI, nr. 6031, Suceava, Sîmbătă 6 mai 1967.