„Maiestatea Sa C.R. Apostolică, cu resoluţiunea prea înaltă dintr’a 4 Mart 1882, binevoi a acorda prea graţios din fondul religionar al Eparhiei, deocamdată pe trei ani, o subvenţiune câte de 1500 florini, pentru a susţine un Jurnal bisericesc literar, ca organ propriu pentru lăţirea şi fructificarea ştiinţelor teologice în cler, respândirea învăţăturelor religioase morale în poporul creştin şi pentru învioşirea intereselor de viaţă ale Bisericei noastre drept-credincioase din Bucovina...”.
„Aurora Română”, nr. 5, 1882.
„Votul celor care muncesc”
„În schimb nu este obligatoriu - şi nu este nici aşteptat - votul acelora cari oftează din rărunchi după ziua de eri, când exploatarea la sânge a semenului era ridicată de o şleahtă de paraziţi la rangul de virtute în acea Românie redusă, fără voia ei, la ruşinosul rol de gazdă de hoţi şi asasini la drumul mare. Nu, votul nu este obligatoriu pentru aceia cari, cu gura plină de prăjituri, molfăie printre dinţi insulte la adresa regimului democrat şi sbiară, de nu-i mai ţin băerile, că ‘nu mai este de trăit cu ăştia’”.
„Lupta poporului”, Anul II, nr. 200, Suceava, Luni 23 Martie 1948.
„Prin muncă voluntară”
„Odată cu venirea primăverii, lucrătorii gospodăriei agricole de stat Iţcani-Suceava au hotărît ca prin muncă voluntară să-şi facă mai plăcut locul de muncă. În acest scop, numai într-o singură zi ei au reuşit să transporte, după orele de program, cu 6 remorci şi 2 autocamioane, 46 m.c. pietriş cu care au amenajat 150 m alee. Tot prin muncă voluntară, ei vor amenaja spaţii verzi şi vor efectua alte lucrări gospodăreşti pentru a-şi crea în unitatea lor condiţii de muncă cît mai plăcute”.
„Zori Noi”, Anul XIV, nr. 3821, Suceava, Duminică 20 martie 1960.