„În anii din urmă începuse în Suceava Serbarea Iordanului a da, în privinţa solemnităţii şi a pompei, foarte tare în drept. Causa acestei depăşiri este prea bine cunoscută celor mai mulţi dintre cetitorii revistei noastre. Prin urmare nu trebuie s’o mai împrospătăm. În anul acesta însă, şi anume în urma disposiţiunilor luate de cu timpuriu, ea s’a săvărşit spre mulţumirea tuturor credincioşilor ortodoxi, într’un chip foarte solemn. Toţi preuţii din Suceava, atât cei mireni cât şi cei seculari, în frunte cu P.C. Sa archipresviterul din Cernăuţi, dl. George de Reus, luaseră parte la dânsa. Asemenea şi inteligenţa din Suceava a fost anul acesta cu mult mai bine reprezentată ca în anii trecuţi. Să fie mai multă armonie, mai mult simţ religios şi mai puţin interes material între cei chemaţi”.
„Revista Politică”, Anul III, Nr. 2, Suceava, Februarie, 1888.
“Gripa”
„Gripa este caracterizată printr-o infecţie generală. Ea este o boală contagioasă şi se localizează la abdomen (burtă), la plămâni, şi asupra sistemului nervos, apare mai cu seamă toamna, iarna şi primăvara, când sunt mari variaţiuni atmosferice, legate de temperatură şi umiditate...Gripa începe foarte adeseori repede, fără vreun semn premergător, individul căzând în mijlocul ocupaţiilor sale”.
„Suceava”, Anul I, Nr. 7-8, 7 februarie 1935.
„Ţapinarii de la Falcău”
„Fulgii de nea cad din ce în ce mai des, astăzi, la început de săptămînă, când brigada complexă cu acord global a ţapinarilor de la I.F. Falcău, sectorul 1, are deja producţie în contul primelor zile de februarie. Ţapinarii sînt la lucru încă din zori. La locul unde trebuie să înceapă transportul buştenilor cu funicularul, a venit şi comunistul Constantin Juravle, manipulantul parcelei respective, şi şeful de brigadă Gheorghe Cotos...Cei 27 de ţapinari din brigada de la gura de exploatare ‘Calanceni’ sînt la posturile lor şi încep o nouă zi de muncă entuziastă”.
„Zori Noi”, Anul XVI, nr. 4404, Suceava, Duminică 4 februarie 1962.