„Incendiu”
„În 28 spre 29 Octomvre 1886 a ars toată gospodăria, precum şi întreaga strânsură din anul acesta, a lui Ştefan Păstru din comuna Sf. Ilie, de lângă Suceava. Cauza aprinderii se zice că au fost nişte câlţi cu care era astupată cahla”.
„Revista Politică”, Anul I, nr. 12, Noemvre 1886.
„Pensionarii de agită”
„Situaţia pensionarilor, cari nu şi-au primit pensiile de câteva luni de zile, este cât se poate de tristă. Oamenii aceştia, bătrâni şi slabi, nu-şi pot agonisi pe alte căi pâinea cea de toate zilele. Pensia, mică sau mare, aşa cum este, le este unicul izvor de trai. Situaţia e gravă peste tot. La Adâncata pensionarii de acolo nu-şi aduc aminte de când nu au primit pensiile”.
„Cuvântul Ţărănimii”, Anul X, nr. 298, 1 noiembrie 1931.
„Vicovu de Sus”
„Aici, ca şi în toamna anului trecut, se tărăgănează recoltatul porumbului şi nu se manifestă grijă faţă de buna depozitare a cocenilor şi ştiuleţilor. Se vede că consiliul de conducere n-a tras învăţăminte din faptul că, tot din aceleaşi cauze, în 1964 s-au stricat însemnate cantităţi de porumb. Unele brigăzi desfacă porumbul pe cîmp şi-l lasă neadăpostit, altele fac acelaşi lucru la arie. E mai bine de desfăcat la arie, dar aici mulţi conducători de atelaje răstoarnă carele făcînd risipă în loc să descarce gospodăreşte. Consiliul de conducere nu ia măsuri să oprească la timp risipa”.
„Zori noi”, Anul XX, nr. 5564, Suceava, Marţi 2 noiembrie 1965.