„Alegerile din Suceavă”
„Abia în urma plângerilor cetăţenilor la comitetul şi guvernul provincial s’au decretat alegerile noaue pentru comitetul comunal. S’a asceptat că administraţiunea nu se va amesteca în alegere şi că-i va lăsa pre cetăţeni să-şi constituie un comitet comunal după placul lor. Pe sub mână însă a lucrat călcând chiar principiile sistemului guvernului actual, că comitetul comunal ce se va alege să fie un instrument orb în mânele sale. Cu ocasiunea aceasta administraţiunea a dovedit că este neamică elementului român, care, în loialitatea sa, sprijinesce guvernul şi se luptă pentru el”.
„Revista Politică”, Anul II, nr.11, Suceava, 15 Octomvrie 1887.
„'Specialităţi' la TAPL” (I)
„Suceava, oraş în plină dezvoltare. Străzile, îndeosebi seara, sînt împînzile de lume. Pe unii îi interesează reclamele, vitrinele, pe alţii îi tentează confortul sau pur şi simplu dorinţa de a-şi petrece ore de destindere într-un local de alimentaţie publică. Orele 20,00. Însoţim un grup de consumatori ce se îndreaptă spre bufetul 'Mestecăniş'. Oamenii intră în local, aşteaptă, aşteaptă, dar nimeni nu-i întreabă ce doresc. Unii consumatori nu îndrăznesc să se aşeze la mese deoarece acestea sînt murdare, iar pe jos, printre ele, se găsesc resturi de mîncare, de ţigări, de pahare sparte. În calea consumatorilor, la ora amintită, erau depozitate numeroase lăzi cu băuturi, iar pachetele cu ţigări, pentru vînzare, stăteau aruncate la întîmplare pe un dulap”.
„Zori noi”, Anul XX, nr. 5560, Suceava, Joi 28 octombrie 1965.