„Epitropii de la biserica Sf. Dumitru din Suceavă”
„Sunt acuma doi ani de când poporenii de la Sf. Dumitru au ales pe epitropii bisericei, pe cari i-au proclamat apoi părintele Galin. De atuncea nu se mai scie nimică ce s’a făcut cu această alegere, căci epitropii aleşi încă nu au decrete şi nu pot lucra nimică; o samă din ei au şi murit...Earna trecută părintele Galin au conchemat pe epitropii aleşi la sine acasă şi i-au poftit să se constituie. Atuncea s’au încheiat un proces verbal iscălit de toţi, şi s’au hotărât cui să i se încredinţeze cheile de la lada bisericei; până acuma însă această hotărâre nu s’a împlinit...Nu mai scim la cine să îndreptăm glasul nostru ca să ajungă odată şi această biserică la o administraţiune de Doamne-ajută, căci acest monument istoric din vremile străbunilor noştri se năruiesce, pe stîlpi şi pe acoperiş cresc copaci, spini şi pălămidă, fereştile n’au geamuri, petre şi cărămidi pică în capul trecătorilor, ear’ locul împrejurul bisericei au ajuns a fi un deposit de predilecţiune a tuturor necurăţeniilor din oraş”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 11, Suceava, 15 Octomvrie 1887.
„Hore şi...bătute”
„Sînt frumoase horele la Frumosul. Oamenii de aici sînt mari iubitori ai dansurilor populare. Dar mai sînt unii care nu iubesc horele, ci le plac mai ales...bătutele. După cîte un pahar de băutură, unor flăcăi începe să le vină curajul. „Cîntă mă 'Hai leliţo-n deal la vie'”, strigă unul. „Nu-i frumos ăsta”, se bagă un altul. „Mai bine cîntă-mi 'Bun e vinul tulburel'”. „Tu comanzi aici?” se supără primul. Şi bătaia e gata. Cetăţenii, şi mai ales tinerii care vin la horă pentru a se distra, se-ntreabă, pe bună dreptate, de ce organele locale nu-i temperează pe aceşti viteji?”.
„Zori Noi”, Anul XVIII, nr. 4934, Suceava, Marţi 22 octombrie 1963.