„Sărăcie neagră” (II)
„Cine vrea să adune ciuperci, fragi sau zmeură din pădurile Fondului Bisericesc trebuie să plătească la Ocolul Silvic o taxă lunară de 200 de lei. Altfel, oamenii sunt bătuţi de organele silvice sau de jandarmi. Oare se va îmbogăţi Fondul Bisericesc din banii celor mai nenorociţi şi mai săraci oameni, creştini muritori de foame?
Cine este bolnav moare cu zile, căci nu are cu ce se căuta, iar medicii nu-şi fac datoria cerând să fie plătiţi pentru consultaţii. Un medic mi-a spus, în faţa mai multor săteni, că a umplut podul casei de haine ţărăneşti pe care le-a luat zălog de la ţăranii bolnavi pentru consultaţii. Un ţăran mi-a spus că un medic i-a cerut o falcă de pământ pentru a-i tratata boala de rinichi”.
„Cuvântul Ţărănimii”, Anul X, nr. 289, August 1931.
„'Apus de soare' la Cetatea de Scaun”
„Cetatea de Scaun a Sucevei a găzduit recent patru reprezentaţii cu piesa lui Delavrancea 'Apus de soare'. Adaptarea la cadrul natural, care oferă nebănuite rezolvări regizorale, a fost un examen trecut cu succes, perfecţionat de la un spectacol la altul. Memoria nealterată a locurilor a păstrat vie imaginea legendară a lui Ştefan cel Mare, rememorarea prinzînd astfel fiinţă cu destulă uşurinţă într-o viziune plastică cu maximum de funcţionalitate utilizînd ingenioase grefe pe culoarea de piatră a ruinelor”.
„Zori Noi”, Anul XXI, nr. 6110, Suceava, Duminică 6 august 1967.