„Pentru o preistorie a Ţinutului Suceava”(I)
„Până nu de mult, toate încercările care vroiau să dovedească existenţa unor aşezări omeneşti preistorice în Ţinutul Suceava, erau primite cu mult scepticism, cuvântul geologilor germani fiind considerat literă de evanghelie, atunci când aceştia, prin teorii ingenioase, căutau să demonstreze că în aceste părţi ar fi existat un vid, ce ar fi dăinuit până în epocile istorice şi că nici o urmă nu se poate găsi, care ar putea să vorbească despre o preistorie a Sucevei. Prin anul 1896, mulţumită mai mult întâmplării decât ştiinţei, s’au găsit urme ale omului primitiv şi în părţile noastre, dovezile adunate însă pe atunci au fost predate Muzeului Regional, fără să fi fost studiate mai amănunţit de către specialişti. În anii dinaintea răsboiului se fac studii mai amănunţite iar săpăturile, de sub conducerea arheologilor de merit ai Bucovinei, scot la iveală dovezi zdrobitoare, care răstoarnă în întregime vechile concepţii ştiinţifice. După răsboiu, meritul incontestabil al studiului aşezărilor omeneşti preistorice îi revine domnului prof. univ. Dr. Teofil Sauciuc-Săveanu, care prin autoritatea lui ştiinţifică a ştiut să aducă ordine în cunoştinţele atât de dispersate până atunci”.
„Suceava”, Anul I, nr. 38, 18 Februarie 1939.
„Metode moderne de creştere a purceilor”
„În secţia Şcheia a GAS Burdujeni se cresc acum, pe lîngă un important număr de scroafe şi vieri, şi 1.150 de purcei sugari şi 1.200 tineret înţărcat. Toate animalele se bucură de o furajare şi îngrijire corespunzătoare. O atenţie sporită se acordă porcilor sugari. Printre altele, aceştia sînt supuşi razelor infraroşii, în fiecare boxă fiind instalat cîte un bec cu raze infraroşii. După o sugere la scroafe, toţi purceii se adună sub becuri făcînd <plajă> după cum spunea un muncitor. Cu ajutorul becurilor se menţine o temperatură corespunzătoare şi constantă şi se reduce umiditatea...În noile condiţii purceii se bucură de odihnă suficientă, cresc sănătoşi şi viguroşi, ceea ce face ca indicele de înţărcare să fie mare”.
„Zori Noi”, Anul XVIII, nr. 5038, 21 februarie 1964.