Ion DRĂGUŞANUL

VILAUCEA. Ca şi celelalte sate de pe graniţa Polonă, Vilaucea are parte de prima atestare documentară în 13 decembrie 1433, când Regele Vladislav al Poloniei şi Ştefan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, convin că „Zamostie şi Vilaucea sunt între satele noastre”, ale Poloniei, deci, corecţia în favoarea Moldovei urmând să se facă mai târziu, adică în decembrie 1504.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Vilauce, moşie răzeşească, „61 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Simion şi Pricopi, 6 ruptaşi, Dumitru Vlad, Toader Tăutul, Vasilie Roşca, Ion Roşca, Andronachi Frunză şi Tomiţă Tăutul, 14 şliahtici, Manoli Frunză, Ion Bolohan, Grigoraş Onciul, Ştefan Diaconenco, Vasili Rotopan, Vasili Onciul, Vasili Dumiciu, Antohie Ciopa, Gavril Râpta, Nicolai Mihovan, Dumitraş Râpta, Manolii Mihovan, Gligoraş Zavialiţă şi Georgi Ţânte, 3 umblători, Mihalachi Vlad, Ştefan Mihovan şi Andronic Zavialiţă, 5 văduve, Nastasa, Odochie, Oksana, Fedora şi Irina, 4 jidovi, Struli, Volva, Leiba şi Faibeş, şi 27 birnici, adică: Mihail Coşcar, Ion Coşcar, Ion Corotco, Gligoraş vizitiu, Ivan Huţul, Giorgie Gogiu, Dămian Scrinbco, Simion Calinciuc, Costaş Calinciuc, Dumitru Calinciuc, Vasilie Zoni, Ivan Pilipei, Hrihor Marco, Hrihor Fiică, Mihail Coţic, Ostafii Cocenca, Dănilă Boiko, Hrihor Nica, Mihail Hnica, Vasilii Popoşniac, Toader Voloşin, Vasili Cojoc, Georgie sin popii, Iacob Ivacioc, Ivan Corotco, Hlihor Corotco şi Vasilii bârsan.

În 1774, Vilaucea avea 75 familii (2 mazili, 15 răzeşi, 2 popi, 47 ţărani, în 1775), numărul familiilor satului ajungând, în 1784, la 145.

În 29 august 1795, Grigoraş Onciul vindea lui Andronachi Frunză, moştinaş din Vilavce, o moşie de „8 stânjeni, peste pod, lângă crâşma lui Gafenco, dinspre hotarul Zamosti şi alături cu stâlpul lui Lupulenco, drept 30 lei bani buni”.

Vasile Tăutul, martor, era stăpânul satului.

În 18 februarie 1802, Maria, văduva lui Isac Cucoran, înzestra pe fiica ei, Nastasia, jupâneasa lui Condurachi Pătraşcu, cu părţii de moşii în Bănila, Lucavăţ, Jadova, Vilaucea şi Panca.

În 8 februarie 1813, Eftimia Onciul înzestra pe fiica ei, Catrina, căsătorită cu Toader Stângaci, cu părţile ei din Vilauce, moştenite de la tatăl ei, „Gheorghi Tăuta”, iar în 25 aprilie 1831, Vasile Tăutul lăsa prin testament, copiilor lui, Sămeon, Neculai, Maria, jupâneasa lui Dumitru Cocea, Iftimia, jupâneasa lui Costachi Frunză, şi Ilica.

Moşia din Vilauce a lui Vasile Tăutu provenea din părţi moştenite de la tatăl lui, Tanasă Tăutul, şi din cumpărătură sau danie de la Manole Băţu, Alexandru Dunuţă, Năstăsăe, fata Onciului şi de la Velăca Luca din Tăutuleşti, moştenire de la Istrati Tăutul.

În 29 noiembrie 1813, Gheorghe şi Mihalache Vlad vindeau lui Ioan Tăutul o moşioară din Vilauce, zestre de la soacra lui Gheorghe Vlad, Gafiţa Bărbăroe, fata răposatului Tanasi Tăutul, dar şi parte de schimbătură cu Ioan Tăutul.

Popa Ion Lucescul din Văscăuţi începe să cumpere moşii în Vilauce încă din 1 noiembrie 1822, când achiziţionează moşioara lui Ion Răpta şi a jupânesei lui, Maria, fata lui Ion Tăutul, apoi părţile de moşie ale fraţilor Gavril şi Ion Răpta, tot în 1 noiembrie, apoi şi moşioarele fraţilor Vasile şi Grigoraş Mihailiuc, moştenire de la maica lor, Maria, în 6 martie 1823.

Cu ocazia acestor tranzacţii mai sunt menţionate nişte nume de răzeşi din Vilaucea, precum Irina şi Todiraş Tăutu, Ioan Calinciuc, Costachi Frunză (care a şi scris convenţiile), Gheorghe Ţănta, Durnici, Vasile Murafievici, Ion şi Vasăle Frunză.

În 29 aprilie 1823, Ion Tăutu, fiul răposatului Toma Tăutu ot Vilauce, vindea lui Toader Sluşanschi, parohul din Slobozia Banilei pe Ceremuş, o moşioară în Vilauce.

Biserica Sfântului Nicolai din Vilauce a fost construită în 1825, dotată cu un iconostas, în 1838, de Andrei Lutek şi George Kurek, şi restaurată în 1880. În 1843, biserica avea 2.290 enoriaşi, patron bisericesc era familia Gafenco, paroh fiind Nicolai Cosovici. În 1876, biserica avea 2.287 enoriaşi, preot cooperator era Mihail Andriiciuc, patronatul bisericesc fiind asigurat de domnişoara Eufrosine de Hormuzaki. În 1907, patroni bisericeşti erau Roman von Krzystofowicz, Ioan Bohosiewicz, Anton şi Susanna Krzystofowicz, George Ilciuc şi evreul Hersch Weissglas, paroh fiind Theodor Petruc, născut în 1868, preot din 1892, paroh din 1903, iar cantor, din 1905, Dionis Şandro, născut în 1885.

Din 1855 funcţiona, la Vilauce, o şcoală cu 4 clase, în 1902 urmând să fie deschisă şi o şcoală filială cu o clasă[2].

În 1890, Vilaucea avea 3.540 locuitori, primar fiind Nicolai Colotelo. Învăţător era Dimitrie Cheivan, iar Eugenie Bodnarescul şi Alexandru Danilevici erau parohi.

O colectă, din mai 1896, pentru Internatul de băieţi români din Cernăuţi, încredinţată parohului Eugeniu Bodnarescu, menţionează următoarele nume de locuitori din Vilaucea: Dimitrie cheivan, pentelei liutec şi Petru Frunză[3].