Ion DRĂGUŞANUL

VAMA (V). Pe o altă listă, alcătuită de parohul Niculaiu Lomicovschi, apăreau următoarele nume de vămeni: Apostol Lucescul, Ion Ciosnariu, Niculaiu şi Ioana Lucanu, Georgi şi Ecaterina Androşca, Costan şi Paraschiva Gavriloiu, Pinteleiu şi Safta Tâmpescu, Petrea şi Nastasia Iosep, Ioan Balabaşciuc, Costan şi Nastasia Miftodi, Dumitru şi Eusefia Iosep, Georgi şi Catrina Tâmpescu, Georgi şi Maria Lucanu,  Nistor şi Paraschiva Acsinti, Georgi şi Paraschiva Ilie, Georgi şi Zenovia Acsintioiu, Georgi şi Domnica Daschievici, Grigori şi Ilena Bosancu, Aniţa Acsintioiu, Ioana Lupaşcu, Teodor şi Nastasia Lupaşcu[1].

O altă listă, întocmită în martie 1896 de presviterul Emilian DAN, menţionează numele vămenilor: Ilie Ciosnariu, Andreiu Lucian, Gavril Bardan, Teodor Axinti, Vasile Badali, Parasca lui Nicolae Istrati, Petru alui Vasile Istrati, Andrei Iosep, Irimie Nedeloi, Iosep Calinescu, Dimitrie Sasu, Ioan Bardan, Teodor Axentoi, Teodor Miron, Ioan Murahovschi, Ioan alui Dumitru Lupaşcu, Dimitrie Badali, Georgi alui Niculai istrati, petru gemănar, ioan axentoi, Ioan alui Andrei Iosep, Costan Pircu, Maria lui Vasile Miron, Ioan alui Grigore Badali, Spiridon Badali, Petru alui Vasile Miron, Vasile şi Ilinca Axentoi, Aniţa Axentoi, Constantin alui Mihai Tâmpescu, Vasile Mercheş, Safta Diacon, Niţă Irimie, Ioan Simionescu, Costan Sandu, Georgi Badali, Filip Tâmpescu, Costan Badali, Ioan Leontieş, Ioan Lucuţariu, Vasile Şandru, Georgi Şandru, Ioan Pircu, Petru Simionescu, Teodor Axenti, Safta Ilie, Petru Leontieş, Ioan Morariu, Angelina Ciocan, Axenti Sasu, Nicolae Lupaşcu, Axenia lui Vasile Iosep, Simion alui Vasile Istrati, Maria Badali, Simion Niga, Grigori Istrati, Grigori Axentoi, Ioan T. Istrati, Vasile Cosovan, Ioan S. Ioesep, Rosalia S. Iosep, Axenia V. Simionescu, Dimitriu Pircu, Gavril Căilean, Constantin S. Istrati, Catrina D. Simionescu, Parasca M. Istrati, Catrina I. Ciosnariu, Nistor A. Iosep, Domnica G. Lucan, Paraschiva Ungurean, Parasca C. Istrati, Aniţa Şt. Lucan, Nastasia I. Iosep, Aniţa Şt. Bosancu, Niţă Şt. Ilie, Nastasia Mândrilă, Maria N. Calinescu şi Nastasia N. Nedeloi[2].

Prima bibliotecă din Vama, cabinetul de lectură „Stâlpul lui Vodă” s-a înfiinţat, în anul 1895, în casa parohială romano-catolică, cu 157 membri, 97 cărţi, 6 abonamente la gazete şi cu o avere de 31 florini şi 56 creiţari. Preşedinte al cabinetului de lectură era George Boca, secondat de vicepreşedintele Petru Colesniuc şi de secretarul Ioan Vărzaru.

În 1895, Vama avea 3.582 locuitori, păstoriţi întru ortodoxie de preoţii Nicolai Lomicovschi şi Emilian Dan, cantori bisericeşti fiind Nicolai Lucan şi Ştefan Hurjui. Primarul comunei era Ioan Ciosnariu, iar la catedră oficiau învăţătorii Vasile Badale şi Regina Frenkel. 

În 7 aprilie 1902, s-a înfiinţat banca raiffeisiană din Vama, sub directoriatul preotului Constantin Lupaşcu, secondat de vicedirectorul Nicolai Lucan şi de membrii comitetului de conducere, Gheorghe Lucan, Vasile a Petre Iosep şi Ioan Faraon.

„Azi, Vama are vreo 3.000 de Români şi atâţia Evrei câţi trebuie pentru a face o impresie curat evreiască acelui ce străbate numai acest sat, care e, de departe, un târguşor, unde ţerănimea vine pentru târguieli şi beţii. Sabăşul va scoate îndată la iveală şi la plimbare pe toţi aceşti stăpâni ai vechii „vămi” câmpulungene, oameni înfloriţi, graşi în burtă, mulţămiţi, care-şi cântă în minte, clătinând picioarele în cadenţă. De toţi însă, aceşti oaspeţi aduşi de mâna Austriei n-ar mai fi mai mult decât trei sute, cari au însă cele mai bune locuri şi numai pe stradă…[3]

Înapoi, spre Vama, printre cârciumile unde băciuiesc aceiaşi oaspeţi pe cari i-am găsit la sosire. Se plătesc doi stâlpi de drum la doi Jidani, pe care-i îndemn să înveţe româneşte în ţara Românilor. Unul, un copil, râde, iar celălalt, bătrân habotnic, mugeşte înaintea ofensei ce i-am făcut şi pleacă scuturându-şi de mânie perciunii albi.

Cutreier Vama în lung, printre multele cârciumi murdare. Mi-e silă să iau un păhar de apă şi merg să-l cer la preotul român de la biserica de lemn, în casa căruia mirosul de cozonaci proaspeţi se înalţă prevestitor al Paştilor. Pe lângă „stâlpul lui Vodă”, ridicându-se ca un mormânt turcesc într-un cimitir părăsit şi pângărit, apuc pe vechea „cale împărătească”, ce duce, strecurându-se printre munţi, spre intrarea bistriţeană a Ardealului”[4].