Ion DRĂGUŞANUL

STUPCA (I). Satul Stupca, menţionat încă din vremea lui Petru Rareş, a fost dăruit mănăstirii Solca, de către ctitorul acesteia, Ştefan Tomşa val II-lea, în 1615, întăritura domnească a lui Radu Mihnea Vodă, din 15 aprilie 1618, menţionând satele Stupca şi Lămăşeni, „care au fost domneşti, ascultătoare de târgul Sucevii”.

În 9 noiembrie 1669, preotul din Stupca, „popa Iftimie”, a fost martor la o tranzacţie funciară în Ilişeşti.

În 15 decembrie 1717, când Racoviţă Vodă confirma fraţilor Iordachi, Şerban şi Toader Cantacuzino „satul Stupca, cu vecini şi heleşteie”, este, practic, menţionat un regim laic al satului, care aparţinuse, probabil că în urma unui schimb de moşii, logofătului Iuon Boul, din moment ce Cantacuzinii spun că satul „l-a dăruit moaşa lor, Booaia lui Iuon logofăt”.

În 15 iunie 1752, a fost refăcut hotarul dintre Stupca şi Ilişeşti, în prezenţa stupcanilor Văslan şi Gligorie Nemiţanul, reperele toponimice ale hotarului fiind: hotarul Zahareştilor, heleşteul Boului, rediul lui Cimbru, pârâul Ciutării, poiana lui Ciocan.

Toponimele acestea înveşnicesc numele unor localnici: logofătul Iuon Boul, care îşi făcuse un eleşteu înspre Zahareşti, Cimbru, care defrişase păduricea de pe deal (rediu) şi Ciocan, care şi el defrişase o parte din pădure.

O altă hotarnică, făcută în 11 iulie 1768, pentru Vasile Calmuţchi, proprietar în Ilişeşti, reia aceleaşi toponime (iazul Booaia, deci al văduvei lui Boul; rediul lui Cimbrişor, deci al feciorului lui Cimbru; poiana lui Ciocan, Poiana vizuinilor, Poiana Stupcăi şi Drumul Câmpulungului).

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Stupca, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „57 – toată suma caselor”, însemnând 30 scutelnici şi 10 slugi şi argaţi ai stolnicesei Bălşoaei, 3 popi, 3 femei sărace, 11 ţigani şi 16 birnici.

Până în 1774, când Bucovina este ocupată de trupele generalului Mieg, la Stupca se stabilesc câteva familii de emigranţi transilvăneni: Vasile MORARIU (în 1753, din Nimigea), Ion Ungurean (1758, Bârlea), Ioan, Andrei şi Isidor Bonta (1763, Din Sân George), Laurentie Moroşan (1765, Poieni), Teodor Rodnean (1768, Bistriţa), Eremia Roşca (1768, Cilibica), Lupu Muntean (1768, Calchion), Ioniţă Roşca (1769, Cilibica), Vasile a lui Toader (1770, Ivanuşca), Teodor Durea (1771, Năsăud), Iftimie Zaharia (1771, Blăjenii De Jos), Ignatie Bodnar (1771, Rădăşeni), Toader Duluţ (1771, Fiscova), Ştefan Locati (1771, Bahmuta), Toader Vicovan (1771, Bahmuta), Vasile Ciucălău (1771, Ciuchileşti), Iacob Reuţ (1771, Ciuchileşti), Grigore Şi Constantin Croitor (1771, Bârnova), Simion Scalu (1771, Biuchileşti), Dulgherul Simion Iliaş (1772, Bârgăul De Jos), Grigore Sava (1772, Blăjenii De Jos), Vasile Şi Gavrilaş Seriton (1772, Blăjenii De Jos), Ioan Vacariu (1772, Noeni), Toma Bârtoi (1772, Blăjenii De Jos), Dulgherul Lupu Horea (1772, Bârgăul de Jos), Carp Chioru (1772, Blăjenii de Jos), Gavril Moroşan (1772, Buduş), Teodor şi Neagoe Morariu (1772, Leşu Ilvei), George Triteanu (1772, Blăjenii de Jos), Ioan Tobie (1772, Blăjenii de Jos), Grigore Doina (1772, Căila), George Pinteancu (1772, Vinda), Simion Bojincă (1772, Bârgăul de Jos), Elecheş Ianoş (1772, Bârgăul de Jos), Nicolai Şutu (1772, Chintelnic), Sava Chechera (1772, Bârgăul de Jos), Ioniţă Bojescu (1773, Bârgăul de Jos), Ieremia Bogdan (1773, Rusu de Sus), Teodor Hurban (1773, Bistriţa Mică), Ioan TOMA (1773, Căila), Dionisie Brăteşan (1773, Sâmbău), Gavril Olariu (1773, Blajeni) şi Ion Moroşan (1774, Moiseiu).

În 1774, Stupca avea 56 familii, din care, după cum se poate observa, 45 familii de emigranţi ardeleni. În 1775, Stupca avea 2 popi şi 49 familii de ţărani, iar Lipovenii Stupcăi  aveau 6 familii de ţărani lipoveni.

În 1784, Stupca avea 164 familii, în primii ani ai Bucovinei istorice stabilindu-se în sat şi familiile emigranţilor transilvăneni Ştefan Bârgăuan (1777, Bârgăul de Jos), Nichită Cosmacon (1777, Parva), Tudor Erdan (1778, Nimigea pe Someş), Vasile IOSIP (1778, Berghea pe Someş), Grigore Blaga (1778, Berghea pe Someş) şi Vasile Manca (1778, Brăiuţ pe Someş).

O parte dintre ardelenii stabiliţi la Stupca aveau să se mute, ulterior, în alte sate, tot aşa cum alţii, stabiliţi, iniţial, pe alte vetre de sat, vor veni la Stupca, aşa cum s-a întâmplat, de pildă cu fraţii Petru, Gavril şi Tanasă Onigă, veniţi din Sân George şi stabiliţi, în 1765, la Berchişeşti, unde avea să rămână doar unul dintre ei, altul mutându-se la Stupca, iar al treilea, Tănasă, nu se ştie unde.