Ion DRĂGUŞANUL

STULPICANI (II). Din 1879, funcţiona la Stulpicani o şcoală cu 4 clase[1].

În 19 februarie 1875, s-a născut, la Stulpicani, viitorul publicist şi scriitor bucovinean Nectarie Cotlarciuc.

În 1886, temuta bandă a lui Simion Big din Negrileasa, în care, alături de câţiva berchişeşteni (Costan Flocea, Grigori Coca, Georgi Ţimpău, Ioniţă Coca, Ieremie şi Vasile a Antonesei), făceau parte Dumitru a Popi din Stulpicani şi negrilenii Gavril şi Simeon Scheuleac, a călcat, prădat şi ucis pe evreul Gottlieb din Stejăroaia şi pe huţanul Ivan Droniuc din Benia, dar tâlharii au fost prinşi de procurorul sucevean George Isăceanu, după ce puşca evreului Gottlieb a fost găsită la Simion Big. Procesul s-a ţinut cu mare vâlvă la Suceava, tâlharii fiind apăraţi de socrul primarului Franz cavaler Des Loges, Samuil Isopescu, şi de avocaţii evrei Finkler şi Robinson. Verdictul s-a dat în 21 mai 1887, când Simion Big a fost condamnat la 20 ani închisoare, iar cetaşii lui, cu excepţia fraţilor Scheuleac, care au fost achitaţi, au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea între 6 şi 15 ani.

„Duminică, 4 Noemvre 1888, stil nou, se va aranja în localităţile şcoalei poporale din Stulpicani o serată cu dans. Preţul de intrare pentru o persoană 1 florin, pentru o familie 1 florin 50 creiţari. Venitul curat este menit pentru şcolerii seraci din Stulpicani. Oferte benevole sunt a se trimite comitetului, care constă din următorii Domni: Petru Boca, paroch ortodox-oriental, Ignat Şmidt, învăţător, şi Wihelm Mallek, c.r. administrator poştal”[2].

Dar dincolo de astfel de întâmplări nefericite exista viaţa reală, din ce în ce mai prosperă la Stulpicani şi mai marcată de petreceri mondene, după modelul austriac.

O listă de subscripţie pentru construirea bisericii ortodoxe din Cacica, din decembrie 1891, încredinţată lui „Petru Boca, paroch din Stulpicani”, conţine următoarele nume de localnici: fata parohului, Maria Boca, Nicolaiu Cozan, Alexiu Flocea, Ion (alui) Vasile Flocea, Simion (alui) Iacob Moroşan, Mihaiu (alui) Gavril Flocea, Niculaiu (alui) Ion Hutu, Vasile (alui) Petru Moroşan, Vasile (alui) Petru Flocea, Ion (alui) Grigori Flocea, Ana (alui) Georgi Popescu, Acsenia (alui) Ilie Popă, Ion Aramă, Alexiu Băcilă, cantorul bisericesc Teodor Cotlarciuc (părintele viitorului Mitropolit al Bucovinei, Nectarie Cotlarciuc), Ion Buzilă, Gavril (alui) Simion Dumbravă, Ion Rusu, Grigori (alui) Iordachi Popă, Teodor (alui) Ion Flocea, Nistor (alui) Petru Moroşan, Maria (alui) Emanuil Baloş, Ioana (alui) Niculai Bilavschi, Ilie Popa, Ion (alui) Georgi Flocea, Georgi (alui) Ion Diaconu, Vasile (alui) Dumitru Catrinariu, Ileana (alui) Ion Hutu, Nistor Forminte, Simion Silea, Simion Şomitca, Georgi Ostanschi, Ioana (alui) Vasile Zamcu, Paraschiva (alui) Vasile Moroşanu, Maria (alui) Georgi Popa, Eudochia (alui) Pintileiu Cozan, Petru Silea, Teodor (alui) Ion Hutu, Simion Catrinariu, Catrina (alui) Ion Aramă şi Maria alui Gheorghi Buzilă[3]. 

Banca populară raiffeisiană s-a înfiinţat în 1 februarie 1903, sub direcţiunea lui Georgiu Pojoga, cu Ion Tonigariu preşedinte şi cu Emilian Iliuţ casier.

În Stulpicanii de azi, comună de oameni vrednici şi gospodari, străluceşte mocnit şi aproape tainic muzeul din casa învăţătorului Chiril Drancă. Domnul învăţător s-a născut pe valea Bistriţei Aurii, la Ciocăneşti, şi, după ce a mărşăluit până la Stalingrad şi înapoi, mereu cu arma în mână, mereu apărându-i pe ţăranii pe care îi conducea în luptă chiar şi de aliaţii nemţi, s-a stabilit la Stulpicani, unde a rămas pentru totdeauna, crescând generaţii după generaţii şi iniţiindu-le şi în taina lemnului mărturisitor, lemnul acela cu meşteşug prelucrat şi care eternizează simboluri ancestrale. Există în căsuţa lui Chiril Dranca bâte ciobăneşti cu încrustări de calendare solare şi de zodiacuri, există lăzi de zestre, care păstrează pe capace simbolurile întregului univers, există linguri, furculiţe şi căuşe de lemn, ba şi câte un corn de vânătoare, ba şi un cuier cu scrieri runice. E un om cu trup puţin, dar cu un suflet până la cer domnul învăţător Chiril Dranca, iar munca lui de o viaţă, inclusiv „statuile” plămădite în măruntaiele pământului, drept rădăcini, merită o expunere care să sporească faima Stulpicanilor în cele patru zări.

Şi mai există la Stulpicani un fost orfan de război, Toader Silea, care a oferit satului o fabrică modernă, dar şi un loc de închinăciune, o biserică frumoasă, durată cu dragoste şi cu smerenie. Şi mai există o mulţime de oameni frumoşi, demni şi de o superbă nobleţe muntenească, meniţi parcă pentru a lumina luminoasa vale a Suhăi.