Ion DRĂGUŞANUL

RUS-MĂNĂSTIOARA (II).  O altă listă de subscripţie, de la începutul anului 1899, în folosul Societăţii „Şcoala Română”, menţionează numele localnicilor din „Rusplavalar”: Nicolai alui Dumitru Colesniuc, învăţătorul Nicolai Nicoară, Nicolai Bejinariu, Simion Filimon, Nicolai Mănăstirean, Simion Gulinschi, Georgi alui Petru Muntean, Ilie Nicoară, Nicolai alui Mihai Pânzariu, Lazăr Bolohan, Ilie Colesniuc, Nicolai alui Grigori Muntean, Vasile Bolohan, Nicolai alui Grigorie Mănăstirean, Dumitru Nicoară, Saveta Bejinariu, Constantin Şerban, Georgi alui Constantin Muntean, Manolachi Bolohan, Ion alui Grigorie Muntean, Vasili Cucinschi (Stratu), Toader alui Iordachi Bolohan, Ion alui Nicolai Muntean, Grigori Mănăstireanu, Georgi Bejinaru, Costan Bejinariu, Petru Filimon, Gavril Bolohan, Neculai Bujoreanu, Dumitru alui Toader Bolohan, Zanfira Ciutac, Ion alui Toader Bolohan, Nistor Mănăstirean, Nicolai Pânzariu, Vasili Pârvan, Toader Pârvan, Georgi Năsăudean, Toader Răsniciuc, Vasili alui Georgi Muntean, Georgi Mareniuc, Petru Stanciuc, Georgi Scripcariu, Manoli Mareniuc, Dumitru şi Vasile ai lui George Bolohan, Paraschiva Muntean, Nicolai alui Ion Pânzariu, Georgi alui Iordachi BOLOHAN,  Ion alui Iordachi Colesniuc, Vasili alui Petru Colesniuc, Constantin alui George Bolohan, Petru Hreban, Nicolai alui Ioan Bolohan, Mihai Bolohan, Georgi Colesniuc şi Mihai Strişca[1].

O ultimă listă, din 1903, cu donaţii pentru sprijinirea copiilor şcolari din Rus-Mănăstioara (numit aşa în text), menţionează următoarele nume de localnici: preoteasa văduvă Savastia Popovici, avocat Dr. Adolf Finkler, arendaşul de moşie Salomon P. Storper, învăţătorul superior Nicolaiu Botezat, primarul George BUMBU, fabricantul de alcool Iosef GOLDSTEIN, cantorul Nicanor Verenca, Iosef Strzelbitchi, Colorus, Franz Plefche, Ioan Bartuş, Ioan Cudla, Leon Boroş, Anton Metelca, Emanuil Golea, Niculai Bumbu, Casian Lungu, Casian Baida, Ieronim Codrean, Ioan Bosâncean, Dumitru Lungu şi Nicuţă alui Iliucă Golea[2].

„Vechea iubire de oaspeţi a Românilor ne aşteaptă la Rus-Mănăstioara, în casa bătrânei preotese, mama oaspetelui meu din Suceava. Casa, minunat îngrijită, e înconjurată de un cerdac pe stâlpi şi, de acolo, ochii cuprind, peste apa hotarului, plaiurile şi satele Moldovei”[3].

De satul Rus-Mănăstioara ţine cea mai tulburătoare poveste despre ceea ce înseamnă, cu adevărat, şi dragoste de patrie, şi dragoste de Dumnezeu. Povestea aceasta, pe care am mai reprodus-o, în câteva rânduri (dar ar trebui să o fac la nesfârşit, până o aude măcar un singur politician, a fost scrisă de Dimitrie Marmeliuc, el însuşi rănit la Oituz, dar ca luptător al Armatei Române, şi a fost publicată în Calendarul „Glasul Bucovinei“ pe anul 1928:

„În vara anului 1916, armata română, răzbind prin trecătorile Carpaţilor, înaintă fulgerător spre inima Ardealului, visul de atâtea veacuri al energiei româneşti.

În luptele din jurul Braşovului, ostaşii români au întâlnit un regiment bucovinean, în cari doi soldaţi au refuzat să tragă împotriva fraţilor lor de sânge. Condamnaţi la moarte, ei au fost constrânşi să-şi sape singuri mormintele, la o margine a cimitirului din Satulung, au fost executaţi, fiecare pe marginea mormântului său, şi acoperiţi cu ţărna primitoare a pământului ardelenesc.

Preotul din Satulung, în care s-a întâmplat groaznica executare, părintele Zenovie Popovici, aducându-şi aminte de eroica moarte a celor doi Români bucovineni, a hotărât să desgroape, după zece ani, chinuitele lor oase şi să le dea, împreună cu osemintele altor opt ostaşi români, la loc de cinste, în faţa bisericii din mijlocul cimitirului în care martirii bucovineni au fost executaţi.

Acest pios act de recunoştinţă faţă de amintirea lui Zamfir Nicoară din Rus-Plavalar şi a lui Dumitru Cătană, a cărui comună de obârşie nu se ştie încă, s-a petrecut în ziua de 7 octombrie 1928, cu onoruri militare pe care le-au dat Vânătorii de munte din Bucovina, sub comanda colonelului Savu...

Pe Troiţa ridicată la căpătâiul martirilor bucovineni, înfrăţiţi în pământul Săcelelor cu opt viteji răpuşi şi ei de moarte, în avântul lor ostăşesc, s-au săpat următoarele cuvinte:

În amintirea vitejilor ostaşi căzuţi pe aceste locuri pentru întregirea neamului românesc şi pentru preamărirea jertfei eroilor martiri, învăţătorii români bucovineni Dumitru şi Ioan (în timpul săpării inscripţiei, încă nu li se cunoşteau numele), foşti în armata austro-ungară, executaţi, în Octombrie 1916, şi aruncaţi în gropile săpate de ei, neprimind să lupte împotriva fraţilor români“.

Zamfir Nicoară fusese coleg de clasă, la gimnaziu greco-ortodox din Suceava, cu un alt viitor erou bucovinean, Silvestru Micuţariu, şi el luptător, ca şi Ion Grămadă, ca şi Alexandru Bocăneţu, ca şi vărul său, Ambrozie Micuţariu, în Armata Română.