Ion DRĂGUŞANUL

ONUT. Într-un hrisov de la Ştefan cel Mare, din 12 aprilie 1457, este menţionat „Onutul de Gios, ce-i zăc acum şi Balamutiţa”.

Aşezat pe malul drept al Nistrului, în apropiere de Ocna, satul Onut de Sus (partea de jos), a fost întărit, în 30 martie 1626, lui Isac Stârcea. Într-un document din vremea lui Ştefan cel Mare, Onutul e Jos se numea „şi Balamutiţa”.

Partea de jos a satului Onutul de Sus şi întreg Onutul de Jos aparţinea, în 16 iunie 1664, lui Toderaşco Jora.

În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoaia şi Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Alexandra visterniceasa a fost… satul Onutul de Sus, Onutul de jos cu jumătate de moară”.

Conform unei hotarnice, făcută de Ştefan Rugină, Eustratie Dabija Vodă stabileşte, în 3 iulie 1665, ca „Onutul din sus, giumătate de sat, să fie boiarinului nostru Jora, iar giumătate de Onut să fie spătăroaea lui Iordachi, şi Onutul de gios iarăşi să ţie Jora giumătate de Onut şi spătăroaea giumătate”.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Onut, moşie a comisului Iordache Canta, „16 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Irimie, 2 dascăli, Precop şi Dumitru, 1 jidov, Avram, şi 12 birnici, adică: Neculai Cotic, Ivan sin Cotic, Ivan velnicerul, Iure rusul, Toader Coticu, Vasile bejenar, Vasilii scripcar, Anton Vojic, Hrihor Vojic, Toader olar, Ştefan cojocar şi Ivan morar.

Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Onut „24 – toată suma caselor”, însemnând tot atâtea familii de birnici, adică: Vasile morar, Fodor pânzar, Privincă vătăman, Vasile Duciac, Mihail Tumciuk, Simion Komândat, Ilaş, Ştefan Hânculiană, Iacob morar, Ştefan vornic, Alecsa Bărziciac, Roman, Hrihor Mohomor, Iacob Liasă, Iacob Lapciuk, Tănasă, Ion Lapciuk, Hrihor rus, Petre Lapciuk, Andrei, alt Andrei rus, Ivan Burmac, Ştefan Gavrilinic şi Ion Comândăciuk.

În cătunul Pârâul Negru, moşie a vel comisului Iordachi Canta, „toată suma caselor” era 8, însemnând 3 jidovi, David, Iancul şi Moşko, şi 5 familii de birnici, adică: Toader morar, Andrei morar, Andrei Paliborada, Macsin Paliborada şi Ştefan morar.

În 1774, Onutul avea 74 familii, iar în 1775, Onutul, Samuşenul şi Pârâul Negru aveau, împreună, 2 popi şi 43 familii de ţărani, populaţia satului ajungând, în 1784, la 60 familii.

Biserica Sfântului Nicolai din Onut fusese ctitorită, în 1773, de presviterul Iacov Ivanovici şi de Ioan Pauliuc. În 1843, patron bisericesc era Alexandru Cantacuzino, postul de paroh fiind vacant, biserica având doar 407 enoriaşi. În 1876, patron bisericesc era Otto de Petrino, cei 1.512 enoriaşi fiind păstoriţi de parohul Grigorie Hostiuc. În 1907, paroh era Eudoxie Nosievici, născut în 1878, preot din 1906, cantori fiind, din 1899 şi, respectiv, din 1900, Victor Wolanski, născut în 1865, şi Zazontie Ivaniţchi, născut în 1900.

Din 1866, funcţiona la Onut o şcoală cu 2 clase[3].

În 1890, satul Onut avea 988 locuitori, învăţător fiind Cassian Pauliuc, paroh – Mihail Andriciuc, iar cantor bisericesc – Victor Wolanski.