Ion DRĂGUŞANUL

MĂNĂSTIRIŞTE. „Acest suburbiu e aşezat spre amiază-zi, de la Cernăuţi. E împrăştiat pe şes, numai partea lui nordică e pe dâmburi şi pe vale, în care se află şi un pârâu…

Aici e o şcoală comunală de 4 clase. La ea umblau, în 1894, 105 Români, 47 Ruteni, 160 Germani, 9 Poloni, 1 Ceh. Anul fundării, 1872.

Aici ar fi necesară o bisericuţă de piatră, vis-a-vis de şcoală, ca să aibă copiii unde umbla la ascultarea sfintei liturghii, că, pe aiurea, nu le dă mâna să meargă, din cauza depărtării.

În Mănăstirişte locuiesc oameni de tot felul: Români, Germani, Ruteni, Jidovi.

Oamenii ortodocşi din acest suburbiu, deşi mai toţi Români, vorbesc, între olaltă, când se întâlnesc, ruseşte, numai preotului îi spun „Bună ziua!”. După ce au trecut de dânsul, o mână ca şi mai înainte.

Româncele şi şvăboaicele vorbesc, între olaltă, tot ruseşte. Rele timpuri!

În Mănăstirişte sunt două societăţi: 1. O filială a „Doamnelor Române” din Bucovina; 2. Cabinetul de cetire „Mănărişte”, care e o filială a Societăţii cantorilor români din Bucovina „Lumina”, întemeiat în 1898[1].

Cabinetul de lectură „Lumina” din Mănăstirişte s-a înfiinţat, în 1 Mai 1898, sub preşedinţia lui Andreiu Brăteanu, vicepreşedinte fiind Ion Penteleiciuc. Din comitetul de conducere mai făceau parte şi preotul Petru Popescul (secretar), Dionisie Clein (controlor), George Zavadovschi (casar), Nicolai Cohut (bibliotecar), Mihai Jemna (econom), Vasile Jemna, Nicolai Scalat şi Mihai Creiliciuc (comisia de control).

MĂNEUŢI. Satul Măneuţi („Man” înseamnă, în tătară şi în turcă, „Bărbat”), atestat documentar în 7 iulie 1430 şi în 24 februarie 1437, când Şteful Jumătate primeşte uric şi pentru o jumătate din satul şi moşia „Maneuţi la Suceavă”, cealaltă jumătate revenindu-i lui Mândrea, fratele lui Şteful şi al lui Jurju, a fost, la origini, un sat tătăresc, statut confirmat în 9 noiembrie 1433, când unul dintre cei doi fraţi vrăjmaşi, fii ai lui Alexandru cel Bun, Ştefan Vodă, îi dăruieşte partizanului său, „pan Danco, fiul lui pan Giurgiu de la Frătăuţi… un sat pe Suceavă, anume Mianouţi şi patru curţi de tătari din acel sat”, respectiv familiile „curţilor de tătari Mateis şi Ivaşcu”.

În 1468, la Măneuţi stăpânea Marena, jupâneasa lui Ivanco Braevici, fiul lui Brae cel Bătrân, care zidise o mănăstire la Măneuţi. În 2 octombrie 1468, Ştefan cel Mare cumpără, de la Marena şi de la feciorii ei, Ivaşco şi Iliaş, cu 120 zloţi tătăreşti, „jumătate din satul Maneuţi, pe Suceavă, partea lor, jumătate din moară, jumătate din mănăstire şi jumătate din tot hotarul, cu tot venitul”, pe care le dăruieşte mănăstirii Putna.

În 7 martie 1487, Şteful, fiul lui Hărman, şi sora lui Marina, jupâneasa lui Mihail Rogaşevschi, dau mănăstirii Putna satul „Maneuţi, cu mori pe Suceava” şi primesc, la schimb, „un sat, anume Şirăuţi”.

În 1742, „Mineuţii” erau o selişte pustie, pe care se vor aşeza, după 19 ianuarie 1785, 56 familii de ceangăi, care vor întemeia Andreasfalva, „sau satul lui Andraş”, şise vor ocupa cu legumicultura şi cu creşterea vitelor.