Ion DRĂGUŞANUL

Cătun în Coţmanul Mare, în 26 august 1503, Clivodinul este dăruit, de Ştefan cel Mare, Episcopiei Rădăuţilor, împreună cu Coţmanul şi cu „cătunele sale, Gavrilăuţi, Hliviscea, Davidăuţi, Sadcău, Clivodinul, Bludna, Suhoverhul, Ceaplinţi şi Valeva”.

Sub stăpânirea ecleziastică, dar cu obligaţii permanente de călăraşi, Clivodinul se strecoară, aproape anonim, prin istorie, aidoma celorlalte sate mănăstireşti, undeva, pe malul stâng al Soviţei, foarte aproape de Coţman.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Clevodin „66 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Ştefan, 1 dascăl, Vasile, 5 văduve, Maria baba, Marka ruscă, Paraschiva, Palagia şi Irina, 7 case pustii şi 52 birnici, şi anume: Georgi vornic, Vasile Odainschi, Ivan Pelipciuk, Hihor Pelipciuk, Vasile Crămar, Ivan Mudre, Iulko văcar, Temko Sâmchiuchi, Georgi Hadul, Ivan Geberiac, Iacob morar, Simion Velenischii, Dumitraşco Petre, Mihai Petrinciuk, Petre Birdnic, Semen jitar, Dumitru Brichii, Andrii Iavoski, Dănilă rus, Simeonko, Semen Cuciurian, Mihail Tatulici, Mihail Zaporojan, Ştefan a babii, Gligoraş Racoviţă, Toader Racoviţă, Pavel Căzacu, Toderaş Rogozinschi, Neculai rus, Mihail dascăl, Tănasă sin popa, Zaharie Horlo, Andronic Horlo, Dămian jitar, Vasile Ghincăi, Ion Lenschii, Vasile Cuşeiu, Matei vătăman, Dumitraşco Ţurcan, Havril Dumcan, Vasile Racoviţă, Pepele zet morar, Ignat, Ivan Zaharciuk, Vasile Havrilciuk, Mihai pânzar, Dănilă rus, Semen Rusnak, Macovei Rusnak, Ivan Dănilciuk, Vasile Sămeniuk şi Ivan Babiciuk.

În 1774, Clivodinul avea 38 familii ţărăneşti, iar în 1784, 160 case, printre toponime numărându-se Iazul Popii, Fântâna lui Popovici, La Câmpul Drept, precum şi părţile satului, Ceahor, Dealul, Solona şi Toloaca.

În 1843, biserica Arătarea Maicii Domnului din Clivodin, cu 925 enoriaşi, îl avea paroh pe Ioan Hnidei. În 1876, paroh era Ioan Menga, născut în 1848, preot din 1871, paroh din 1875, care păstorea peste 1.320 de suflete. În 1907, paroh era acelaşi Ioan Menga, cantor fiind, din 1899, Ioan Onesciuc, născut în 1868.

La Clivodin funcţiona, din 1858, o şcoală cu 4 clase[2].

În 1890, Clivodin avea 1.500 locuitori. Primar al comunei era Gavriil Gavriliuc, învăţător – Ioan Archip, preot – Ioan Menga, iar cantor bisericesc – Teodor Drabie.

În 1910, doar un locuitor din zece mai ştia româneşte.

CLOCUCICA. Sat şi moşie ale lui Gavril Moţoc, împreună cu Mihalcea, în 28 iunie 1745, „o parte de pământ din Clocucica a fost tras de târgoveţi la hotarul târgului, arătând un uric vechiu, de la Ştefan Voievod despre hotarul Mihalcei şi a Clocucichei”. Cercetând uricele, Ioan Nicolai Mavrocordat Vodă hotăra „precum târgoveţii de Cernăuţi să stăpânească acea bucată de pământ, precum au stăpânit-o moşii şi părinţii lor, iar Gavril Moţoc să stăpânească hotarele Mihalcei”

Suburbie a Cernăuţilor, dar care aparţinuse Berhometului pe Prut, Clocucica ţinea, în 1775, de târgul Cernăuţilor, împreună cu care avea 2 boieri, 4 mazili, 10 popi, 48 ţărani, 18 umblători, 18 arnăuţi şi 78 barani.

„Numele Clocucica se aminteşte pe timpul lui Vodă Vasile Lupul.

Clocucica avea, în 1776, 178 de familii. Ea e aşezată spre nord-vest de la Cernăuţi, pe nişte coaste întinse şi largi, ce se înalţă, spre apus, tot mai mult. Prin mijlocul ei, se mai află dâmburi şi râpe, prin care se revarsă pârâul Clocucichei, spre gară, pe partea dreaptă a Prutului.

Pe o coastă de acolo, se află o bisericuţă de lemn, transferată încolo din oraş, în 1874. Ea era situată, înainte, pe strada Sfintei Treimi, acolo unde, astăzi, e pedagogiul, făcută în 1774 de episcopul Rădăuţului, Dositei Cherescul, şi de fratele lui, Ilie, Staroste şi Mare-Medelnicer, dimpreună cu soţia lui, Ecaterina.

În suburbiul acesta, sunt, acum, mai multe societăţi, şi anume: 1. Filiala Societăţii Doamnelor Române din Bucovina; 2. Cabinetul de lectură „Lumina”, care-şi dă toată silinţa să aibă casă naţională proprie; 3. Societatea meseriaşilor (a cioplitorilor de piatră) „Frăţia”. Sufletul societăţii acesteia e dl profesor de universitate Dr. Ioan G. Sbiera. Steagul ei poartă chipul Sfântului Ioan de la Suceavă. Acuma, în timpul din urmă, s-a mai înfiinţat, în Clocucica, un Cabinet de cetire, cu numele „Sfântul Ioan cel Nou”, în partea nord-vestică, „pe deal”, ca o filială a Societăţii cantorilor români din Bucovina „Lumina”. Primul comitet s-a constituit în 11 Septemvre 1898”.

Pentru anul 1890, Daniel Werenka dă doar numele învăţătorilor din Clocucica, Alexandru Cantemir, Ignatz Schmid, Maria Beuca, Eugenie Becul şi Neemia Fischer,  unul dintre aceştia, Alexandru Cantemir, descendent al voievozilor moldoveni de odinioară, devenind lider al „ruşilor tineri”.

O colectă pentru Internatul de studenţi din Cernăuţi, făcută, în mai 1896, de „Georgie Voitcu junior din Suburbiul Clocucica”, menţionează următoarele nume de localnici: Ion alui Ilie Mudrac, Petre alui Ioan Cojocariu, antiste comunal Michael Voitcu, Ioan G. Gherman, Petru Hluşcu, Domnica alui Vasile Degerat, Petru Ucraineţ, Dumitru Jemna, Vasile I. Pitei, Gabriel Petiach, Nicolai Hluşcu, Ioan alui Petrea Marcu, Maria alui Georgi Voitcu, Georgi G. Voitcu, Georgi N. Fegiuc, Nicolai G. Hupca, Dumitru P. Marcu, Alexandru Jemna, Georgi alui Ivonac Jemna, Michail I. Degerat, Georgi I. Gherman, Nicolai Jella, Michail I. Gherman, Michail alui Ivonac Jemna, Ioan C. Voitcu, Vasile Cojocariu, Manoli Marcu,  Ioan Vasilachi, Alexandru Paladiuc, Cajetanovici, Nicolai Şcureiu, Alexandru Hrehoreţ, Michail G. Marcu, Nicolai alui Ivonac Jemna, Michail G. Voitcu, Michail Timcu, Petru I. Hluşcu, Vasile Sanduleac, George Voitcu, Vasilie M. Marcu, Nicolai G. Voitcu, Georgi P. Marcu, Ilinca alui Dumitru Hluşcu, Georgi Gordun, Nicolai Axînte, Nicicu Jemna, Ioan Ucraineţ, Vasile alui Ivonac Jemna, Andrei Chomaşiciuc, Ioan Ţibulschi, Toader Ucraineţ, Simeon Tomaşciuc, Georgi N. Voitcu, Nicolai Bohr, Nicolai Sanduliac, Vasile Tomasciuc, Nicolai V. Jemna, Ilie N. Marcu, Vasile Chibici şi Iulian Jemna[3].