Ion DRĂGUŞANUL

Monitorul de Suceava vă prezintă în serial istoricul aşezărilor din Bucovina, lucrarea „Povestea aşezărilor bucovinene”, semnată de Ion Drăguşanul. Aşa cum spune autorul, „povestea fiecărei aşezări este extrem de importantă şi constituie pentru noi un patrimoniu obştesc pe care nu avem dreptul să-l ignorăm”.

CACICA. Istoria localităţii Cacica începe îndată după prospecţiunile geologice din 1793, ale consilierului aulic Peithner von Lichtenfels, la Cacica şi la Solca, în perioada următoare începând să se arate, în zonă, mineri germani şi polonezi. Oficiul de exploatare a sării, sub direcţiunea lui Johann Hoffmann, îşi avea sediul în Solca, exploatarea sării însemnând, până atunci, utilizarea celor peste 50 de izvoare şi fântâni de slatină dintre Solca şi Rădăuţi şi, mai ales, a celor din apropierea Solcăi, de la Slatina Mare şi din lunca Pleşului.

În 1785, în chiliile fostei mănăstiri Solca s-a înfiinţat „un Oficiu de încercare şi cercetare a sării din zona Solca şi, totodată, un depozit pentru sarea adusă din Transilvania, pentru trebuinţele Bucovinei. În 4 mai 1786, Johann Hoffman şi Ignatz Tobias Szeleczky informează Camera Aulică din Viena că drumul dinspre Solca şi Transilvania este încă greu accesibil; ei fac aprecieri importante şi despre posibilităţile de transportare a sării cu carele, peste munţi, şi despre preţul sării aduse din Transilvania

De altfel, încă din 1783, începuse construirea, cu ajutorul armatei şi al sătenilor din localităţile din zona de munte, a drumului de la Storojineţ, prin ambele Vicove, de Sus şi de Jos, prin Voitinel, Horodnic, Marginea, Solca, prin Cacica, Păltinoasa, până la Dorna şi, de aici, prin Poiana Stampei şi pasul Tihuţa, spre Transilvania – lucrare amplă, efectuată sub conducerea inginerului genist Horn von Ozelowitz şi terminată în anul 1808”[1].

În 15 august 1820, Andreas Aloys, conte de Ankwicz, arhiepiscop de Lemberg, vizitând Cacica şi participând la ceremoniile catolice, raporta împăratului Franz I că, în parohia catolică din Cacica şi în cele 14 sate aparţinătoare, sunt 440 enoriaşi.

Primii colonişti germani, care s-au stabilit la Cacica (Katschika), între anii 1790-1795, au fost câţiva muncitori germani din Boemia şi din Austria, instalaţi, iniţial, la Solca, numele care s-au păstrat fiind cele ale meşteşugarilor şi funcţionarilor Johann Wamser, Leopold Eissert, Melchior Theiss, Golz şi Krone, Josef Fleckhammer, Dominik Aystetten, Johann Boberitz, Barthel Brettner, Georg Sturm, Franz Steiger şi Johann Wannsiedel. A doua mare colonizare cu muncitori germani şi poloni, în Cacica, avea să se facă în anul 1835.

În 1843, dar şi în 1876, enoriaşii ortodocşi ai satului Cacica încă frecventau biserica din Pârteştii de Sus a parohului Ioan Dan şi, ulterior, a lui Dimitre Dan. Abia din 29 iulie 1892, cacicanii vor avea biserică ortodoxă în satul lor, cu hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, slujită, în 1907, de primul preot ortodox al comunei Cacica, parohul Ilarion Bădăluţă, născut în 1856, preot din 1885, paroh din 1901.

În Cacica funcţiona o şcoală nemţească, cu 6 clase, din 1812[2].

În 1 februarie 1888, a fost dată în folosinţă temporară (inaugurarea oficială se va face în 1 mai 1888) calea ferată Hatna-Câmpulung, primul accident feroviar petrecându-se la Cacica, în 5 februarie. „Locomotiva, care ducea 16 vagoane încărcate cu prund, s-a răsturnat şi a omorât pe conductorul trenului, Milecki. Vagoanele au rămas intacte”[3].

„Luni, 6/16 iunie 1888, s-au vândut în Cacica, la dobă (licitaţie), mai multe zăloage, luate de la Români, din cauză că nu-şi trimit copiii la şcoală”[4].

Biserica ortodoxă din Cacica, construită prin subscripţie publică, a fost sfinţită duminică, 28 iulie (9 august) 1892, ceremonia începând printr-o slujbă ţinută în biserica din Pârteştii de Sus de un sobor de preoţi, format din Nico Lomicovschi din Vama, George Pauliuc din Burla, Nico Popovici din Pârteştii de Jos, de cantorii Nicu Şindilar din Pârteştii de Sus şi Epifanie Vasilovschi din Solca. Au fost de faţă arhipresbiterul de Rădăuţi Ioan Mândrilă, academicianul I. G. Sbiera, parohul de Botoşana Nicolae Sbiera, parohul de Solca Epifanie Bacinschi, cărturarul-preot Dimitrie Dan şi preotul Ilarie Bădăluţă. Convoiul s-a îndreptat, apoi, spre Cacica, unde a fost întâmpinat de primarul Friedric Wendrichowski, de „publicul inteligent ce urma preoţilor, funcţionari”[5].

„În dreapta, suită pe deal, e Cacica, de Români, Nemţi şi Ruşi – cu un început de zidire şcolară a călugărilor francesi, oploşiţi de curând aice – iar de vale staţia”[6] căii ferate.

Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[7], în 1940, Alexandru Voevidca a cules folclor şi de la cacicanii Alexandru Dulgher (învăţător superior, 31 ani în 1908), Aniţa Ieţcu (39 ani în 1908) şi Nicolai Andronic (24 ani în 1908).

La Cacica s-a născut, în 24 iunie 1913, artizanul Ioan Dulgheriu, iar în 6 iulie 1920, scriitorul Dragoş Vicol.